VIDEO Transformarea bibliotecilor în hub-uri de cultură digitală @ Slove muscelene 2023

Academia Oamenilor de Știință din România (AOSR), prin Institutul de Cercetări Avansate Interdisciplinare „Constantin Angelescu” (ICAI), a organizat a 15-a ediție a simpozionului „Slove Muscelene” cu tema „Transformarea bibliotecilor în hub-uri de cultură digitală”, în perioada 13-14 iulie 2023, la Vila Golescu – Câmpulung Muscel, eveniment inițiat și coordonat de către prof. univ. dr. ing. Doina Banciu, Vicepreședinte AOSR.

„Ediția din acest an este una aniversară, iar tema vizează șansa bibliotecilor de a beneficia de fonduri PNRR pentru digitalizare. Obiectivul general este de a se transforma în hub-uri de cultură digitală”, a declarat prof. univ. dr. ing. Doina Banciu.

În deschiderea simpozionului, Președintele Academiei Oamenilor de Știință, prof. univ. dr. ing. Adrian Badea, a subliniat că “Este important acest program prin care se caută upgradarea tehnică a peste 1000 de biblioteci. Vorbim despre digitalizarea administrației publice, dar mă întreb în Câmpulung sau în comunele limitrofe, cât știu să utilizeze aceste metode prin care ar putea intra în contact rapid, de acasă cu autoritățile publice și centrale? Și cred că aici, rolul bibliotecilor și bibliotecarilor este esențial. Eu m-am născut și am crescut sub auspiciile galaxiei Gutenberg, însă acum am trecut într-o nouă etapă și nu se mai poate astăzi fără să utilizăm aceste avantajate colosale oferite de internet și tehnica informatică.”

Galerie foto: Roxana ONEA

În acest an, organizatorii au instituit bursa Slove, în valoare de 1000 Euro care s-a acordat unui tânăr bibliotecar pentru stagiu de pregătire profesională în străinătate, câștigătorul primei Burse Slove fiind Alina Frunză din cadrul Bibliotecii Centrale Universitare „Mihai Eminescu” Iași.

În cadrul manifestării a avut loc și lansarea volumului Slove muscelene – Ediție jubiliară 15 ani, apărut la Editura Tehnică.

Simona Bucura Oprescu – Deputat, Președintele comisiei de administrație publică și amenajarea teritoriului din Camera Deputaților, a susținut o alocuțiune subliniind că “singurul mod în care putem să lăsăm ceva pentru ai noștri este prin învățătură, școală și bibliotecă.”

La eveniment au mai participat Adrian Dumitru Bughiu – vicepreședintele Consiliului Județean Argeș, Cornel Popescu – directorul Muzeului Județean Argeș, Octavian Mihail Sachelarie – fost director al Bibliotecii Județene „Dinicu Golescu”, dar și actualul director Mihaela Voinicu și managerul Centrului Județean de Cultură și Arte, Elena Iagăr, care a susținut organizarea tehnică a manifestării și Gabriela Nedelcu-Păsărin, președintele Comisiei Naționale pentru Salvgardarea Patrimoniului Cultural Imaterial din Ministerul Culturii.

Tematicile simpozionului Slove muscelene 2023 au vizat finanțarea bibliotecilor pentru transformare digitală prin PNRR și proiecte de transformare a bibliotecilor în hub-uri de cultură digitală, cu prezentări și puncte de vedere susținute de către prof. univ.dr. ing Doina Banciu, Vicepreședinte -Academia Oamenilor de Știință din România; Dragoș Cristian Vlad, Președinte – Autoritatea pentru Digitalizarea României, Manuela Catrina, Director Adjunct – Directoratul Național de Securitate Cibernetică, Mireille Rădoi – Director General al Bibliotecii Centrale Universitare “Carol I”, Agnes Erich – președinte al Comisiei Naționale a Bibliotecilor și manager al Bibliotecii Județene ”I. H. Rădulescu”, Dâmbovița; Dragoș Neagu – manager al Bibliotecii Județene „Panait Istrati” din Brăila şi președinte al Asociației Naționale a Bibliotecarilor şi Bibliotecilor Publice din România, Daniel Nazare – manager al Bibliotecii Județene George Barițiu Brașov, Ioan Milică – Director General Biblioteca Centrală Universitară „Mihai Eminescu” Iași, Silvan Stâncel – Manager, Biblioteca Județeană „Lucian Blaga” Alba, Anca Șendroiu – manager, Biblioteca Municipală “Ion Barbu” Câmpulung Muscel, Ion Vaciu – președinte Digital Transformation Council și Ionuț Sandu – director tehnic ICI București.

La simpozion a mai participat P.C. preot Petre Moșoianu, Protoiereul al Muscelului și alți reprezentanți ai bisericii precum si academicieni, profesori universitari, cercetători, istorici, informaticieni, editori și companii care activează în domeniu, care au evocat importanța transformării digitale în biblioteci și alte instituții de cultură, alături de un public numeros, ca și în edițiile precedente ale evenimentului “Slove muscelene”.

O intervenție de interes, despre femeile din Muscel, a fost cea a Adelinei Brad de la Ambasada Statelor Unite ale Americii în România, care a evocat-o pe Sarmiza Bilcescu (ulterior Bilcescu-Alimănișteanu), prima femeie avocat din România, prima femeie din Europa care a obținut licența în drept la Universitatea din Paris și prima femeie din lume cu un doctorat în drept.  

Manifestarea a fost transmisă și online.

În plus, în acest an au fost premiați elevi merituoși din satul Furnicoși (comuna Mihăiești, Argeș), care au fost însoțiți de prof. Alina Manole și preotul Ștefan Smarandescu.

Totodată, a avut loc o prezentare de costume populare din zona Muscelului și au fost susținute recitaluri de muzică clasică și recitaluri de nai.

Partenerii evenimentului: Biblioteca Centrală Universitară „Carol I”, Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare în Informatică – ICI București, Muzeul Național al Literaturii Române, Biblioteca Județeană „George Barițiu” din Brașov, Fundația Universitară „Carol I” și Asociația DigiLib Muscel. Partener media: Revista COMUNICAȚII Mobile