Wild set of tp porn videos on PornsOK.com Cel mai bun cazinou online din Moldova - 1win Farmacie online Farmacia Millefolia cu cele mai bune prețuri din România. Pe Hellcase România poți deschide cutii cu skinuri.

7 tendințe din business şi tehnologie în 2020

Organizațiile vor trebui să sprijine din ce în ce mai mult dorințele tot mai schimbătoare ale consumatorilor și angajaților, precum și aspirația lor de a trăi o viață mai plină de sens, conform raportului Fjord Trends, lansat de Accenture Interactive. Fjord Trends, ajuns la a 13-a ediție, identifică anual șapte tendințe din business, tehnologie și design.

Raportul Fjord Trends 2020 examinează șapte tendințe foarte importante pentru companii în următorul an și oferă sfaturi practice despre modul în care organizațiile se pot pregăti pentru noua eră. Tendințele identificate pentru 2020 sunt:

  1. Fațete multiple ale dezvoltării: Succesul organizațiilor nu mai echivalează doar cu creșterea, iar acestea trebuie să înceapă să reevalueze scopul corporativ și să recalibreze modul în care își văd rolul în lumea din jurul lor.
  2. Oamenii vor o schimbare în condițiile în care decalajul de bogăție dintre populația cu cel mai mare venit și restul lumii este cel mai mare la nivel global din anii 1930 până în prezent. Cei din top 40% au acum, în medie, de zece ori mai multă bogăție decât restul de 60% – în creștere de șase ori față de 1980.
  • Cum ne raportăm la bani: Modul în care percepem banii și plătim pentru lucruri se schimbă rapid. Aceste schimbări creează numeroase oportunități pentru o serie de produse și jucători noi.
  • Multe țări din Asia renunță la banii cash. În China, plățile mobile sunt atât de frecvente încât cash-ul a dispărut chiar și în rândul șoferilor de taxi sau a artiștilor de stradă. În Europa, doar 13% dintre suedezi au folosit recent cash, în timp ce în SUA 30% dintre oameni nu mai folosesc numerar săptămânal.
  • Coduri de bare ambulante: Corpurile noastre fizice devin la fel de ușor de urmărit ca eu-rile noastre digitale. În ceea ce privește tehnologia de recunoaștere facială și corporală, care este compromisul între confidențialitate și comoditate?
  • India are în plan implementarea unuia dintre cele mai mari sisteme de recunoaștere facială din lume, în timp ce în China, autoritățile construiesc cea mai extinsă bază de date de recunoaștere facială din lume – cu capacitatea de a identifica oricare dintre cei 1,3 miliarde de cetățeni ai țării în câteva secunde. În SUA, Pentagonul a investit în tehnologie care poate identifica oamenii la distanță prin bătăile inimii lor, care este la fel de unică precum irisul sau amprenta.
  • Oameni fluizi: Obiceiurile de consum se schimbă pe măsură ce oamenii își percep și își definesc identitatea în moduri tot mai fluide. O oportunitate considerabilă există în furnizarea de noi experiențe de consum.
  • Oamenii au ales întotdeauna să cheltuiască mai mult pentru anumite articole, în timp ce cheltuiesc mai puțin pentru altele pe care le consideră mai puțin importante. Diferența este că acum, aceste compromisuri devin mai comune și vizibile. De exemplu, mulți dintre consumatorii de carne sunt dispuși să renunțe la consumul acesteia seara, în timpul săptămânii, unii cumpărători de modă sustenabilă încă călătoresc cu avionul, iar mulți lucrători în corporații la nivel mondial derulează proiecte de susținere a comunităților. Cu alte cuvinte, acum căutăm un pachet de valori diferite în ceea ce consumăm, dincolo de bucuria consumului, statutului sau proprietății.
  • Ingineria inteligenței: Experiența umană este din ce în ce mai complexă. Următorul pas pentru AI este să treacă dincolo de automatizare, la proiectarea sistemelor care îmbină inteligența umană și artificială și să îmbunătățească interacțiunea dintre ele.
  • Rolls-Royce folosește inteligența artificială pentru mentenanță predictivă, analizând datele de la senzorii conectați la internet pentru a observa semnele de uzură ale motoarelor de avion. ASOS estimează valoarea generată de clienți pe întreaga perioadă a vieții pe baza comportamentului de cumpărături online, iar 80% din activitatea pieței bursiere din SUA este alimentată de agenți de tranzacționare algoritmici.
  • Dubluri digitale: Vom asista la crearea unei dubluri digitale care lucrează pentru tine și știe ce vrei. Gemenii digitali evoluează dincolo de industrie și în viața noastră de zi cu zi.
  • Start-up-ul SenSat din Marea Britanie folosește inteligența artificială pentru a digitaliza locurile din lumea reală pentru proiecte de infrastructură și a atras recent investiții de milioane de dolari de la conglomeratul chinez Tencent. Gartner a prezis recent că jumătate din marile companii industriale vor folosi tehnologii pe bază de gemeni digitali până în 2021, iar potrivit Juniper Research, veniturile provenite din aceștia vor crește de la 9,8 miliarde dolari în acest an la 13 miliarde dolari în 2023. Grand View Research prezice că piața globală a gemenilor digitali va ajunge la 26,07 miliarde dolari până în 2025.
  • Design cu accent pe societate: Scopul dezirabilității, viabilității și fezabilității trece de la „eu” la „noi”. Va putea design-ul să se extindă dincolo de propriul ecosistem, trecând de la o abordare centrată pe utilizator la o abordare centrată pe societate?
  • Compania americană producătoare de cosmetice Beautycounter a creat o listă de ingrediente toxice pe care promite să nu le folosească niciodată în produsele sale, acesta fiind doar un exemplu legat de modul în care este redefinită dezirabilitatea.

Conversația despre traiectoria capitalismului de creștere nesfârșită, definită doar prin profit, se mută de la protestele din stradă la discuțiile în sala de consiliu. Astfel, este necesar să găsim noi modalități de a măsura creșterea”, a declarat Mark Curtis, co-fondator și Chief Client Officer la Fjord. „Aceste noi valori pot schimba modul în care percepem sensul afacerilor în următorul deceniu. Un lucru este clar: câștigătorii vor fi acele organizații cu modele de afaceri durabile și cu o viziune pe termen lung asupra lor și a impactului pe care îl au asupra lumii.”

Conform raportului, 2019 a fost un an al activismului în ceea ce privește criza climatică, al responsabilității Big Tech, al boom-ului gig economy și al angajamentului unor importanți CEO de a schimba misiunea companiilor. Schimbările de mentalitate, accelerate de adoptarea noilor tehnologii, forțează liderii să reconsidere principiile pe care se bazează organizațiile lor. Raportul observă că economia și politica, capitalismul și resursele, tehnologia și societatea se intersectează de mult timp, dar abia acum consecințele acestei interconectări au izbucnit în conștiința publică.

Începem să vedem clienții noștri reorientați spre o transformare intenționată. În deceniul următor, se va observa o provocare a fundamentelor, care oferă o oportunitate companiilor de a-și transforma ofertele în ceva mai important, mai semnificativ și mai avansat. Trecerea de la un concept de „eu” la un concept bazat pe „noi” va determina nevoia ca design-ul să treacă de la o abordare centrată pe utilizator la una centrată pe viață,” a adăugat Brian Whipple, CEO, Accenture Interactive.

Raportul Fjord Trends 2020 se bazează pe gândirea colectivă a celor peste 1.200 de designeri și dezvoltatori ai diviziei Fjord din 33 de studiouri din întreaga lume. Raportul anual se bazează pe observații de primă mână și cercetare bazată pe dovezi. În acest an, contribuțiile noului studio Fjord din Tokyo și a recentei achiziții, INSITUM, au adăugat încă 250 de puncte de vedere din Japonia și din America Latină, ceea ce face din acesta cel mai divers raport Fjord Trends. Pentru a citi raportul, accesați: Accenture.com/Fjordtrends2020 sau trends.fjordnet.com.