Wild set of tp porn videos on PornsOK.com immediate bitwave Library zlib

Sunimprof Rottaprint a inregistrat in prima jumatate a anului o cifra de afaceri de circa 11 milioane euro

Sunimprof Rottaprint a înregistrat în prima jumătate a anului o cifră de afaceri de circa 11 milioane euro, în creștere cu 7 procente față de aceeași perioadă a anului trecut. Pentru cea de-a doua parte a anului, compania estimează același ritm de creștere. „Anul acesta, vom continua să ne extindem portofoliul de clienți pentru centrele logistice din Germania și Ungaria. În prezent, acoperim jumătate din Ungaria, însă vrem să ne concentrăm pe cunoașterea pieței în profunzime și diversificarea portofoliului de produse. Ca și în România, principala industrie pentru care noi producem etichete autoadezive este cea alimentară. Acest lucru se menține și pentru export, având în vedere că în România și Ungaria, lucrăm cu liderii din industrie și avem o experiență consacrată”, precizează Cristi Nechita-Rotta (foto), director general Sunimprof Rottaprint.

Principalele investiții realizate de Sunimprof Rottaprint în primul semestru al anului au fost în dezvoltarea infrastructurii de lucru, prin construirea și renovarea birourilor și a unor spații comune din centrul de la Apahida, necesare odată cu mărirea echipei. De asemenea, compania a investit în utilaje noi de producție care au facilitat introducerea unor produse noi în portofoliu, precum etichetele antifurt, o soluție mult mai estetică prin care toate produsele sunt protejate, dar și îmbunătățirea unora deja existente. Investițiile vor continua până la finalul anului în dezvoltarea centrului de producție din Apahida, precum și într-un nou utilaj de finisare.

Din datele companiei, ponderea exporturilor din totalul cifrei de afaceri a rămas constantă, de 26%, însă, numărul clienților străini a crescut cu 21%, majoritatea provenind din industria alimentară și cea chimică. În prezent, 23% din totalul clienților sunt deserviți de centrele logistice din Germania și Ungaria. Pentru acest an, Sunimprof Rottaprint estimează o creștere a numărului de clienți din Germania cu aprox. 30%, iar pentru Ungaria cu 10%.

Potrivit reprezentanților companiei, cele mai solicitate produse de către clienți, în primele șase luni ale anului, au fost: etichetele autoadezive imprimate, urmate de capacele din folie de aluminiu și etichetele shrink sleeve. În topul industriilor care au solicitat serviciile Sunimprof Rottaprint se află: industria alimentară, băuturi și răcoritoare, cosmetice și îngrijirea casei, farmacie și suplimente alimentare, dar și logistică.

Printre tendințele observate anul acesta constatăm faptul că etichetele de tip shrink sleeve sau termocontractibile înregistrează o creștere tot mai mare în industria cosmeticelor și a produselor de îngrijire a casei, comparativ cu anii trecuți când erau solicitate cu preponderență etichetele autoadezive”, a adăugat Cristi Nechita-Rotta.

În ceea ce privește cele mai cerute produse pentru export, pe primele locuri în Ungaria s-au situat etichetele autoadezive și foliile tipărite pentru sigilarea caserolelor de carne sau a preparatelor din carne, capacele de aluminiu și etichetele de vin, iar în Germania s-a observat o creștere a cererii pentru etichete de tip liner PET și etichete Digimarc – care necesită o tehnică specială de printare pentru o scanare mai rapidă a codului de bare la casa de marcat sau scanarea acestuia direct cu telefonul de către consumatori.

Despre Sunimprof Rottaprint

Sunimprof Rottaprint este cea mai mare tipografie flexografică producătoare de etichete autoadezive și ambalaje flexibile din România. Cu o experiență de 28 ani, compania cu sediul în Apahida, jud. Cluj, deține în prezent 4 centre logistice în România: Timișoara, Brașov, Ilfov, Pașcani și 2 centre logistice în Ungaria și Germania, în care lucrează peste 270 de angajați. În 2018, Sunimprof Rottaprint a livrat produse în 11 țări din Europa, Asia și Statele Unite ale Americii.