Wild set of tp porn videos on PornsOK.com immediate bitwave Library zlib

Parteneriat Microsoft Columbia și Fundația „Giuseppe și Pericle Lavazza”

Fundația „Giuseppe și Pericle Lavazza” și Microsoft Columbia au semnat un Memorandum de Înțelegere pentru promovarea Modelului de Transformare Tehnologică (Modelul TT), un proiect comun ce pune tehnologia în slujba responsabilității sociale. „Responsabilitățile acceptate prin semnarea Agendei 2030 pentru Dezvoltare Durabilă a Organizației Națiunilor Unite sunt mai mult despre binele planetei și mai puțin despre interesele economice. Din păcate, mai avem mult până să atingem toate cele 17 Obiective de Dezvoltare Sustenabilă, însă companiile își pot uni eforturile, împărtășind cunoștințe și lucrând între ele, dar și cu instituțiile, ca într-un sistem”, precizează Giuseppe Lavazza (foto), vicepreședintele Lavazza Group.

Modelul TT, dezvoltat în comun de cei doi parteneri, își propune, în primul rând, să elimine barierele tehnologice, agricole și socio-economice pentru producătorii de cafea din Columbia, dintr-o zonă în care timp de mulți ani nu s-a mai cultivat cafea, din cauza conflictelor armate îndelungate. Datorită implementării sale cu succes aici, modelul TT s-a transformat într-un model ce poate fi reprodus și în alte zone ale țării sud-americane, putând, apoi, fi cu ușurință extins și în alte țări producătoare de cafea.

Modelul TT îmbină accesul la internet cu elemente de tehnologie pe care producătorii de cafea le pot folosi pentru a obține practici agricole sustenabile. În plus, el își propune să contribuie la calitatea produsului final, îmbunătățind în același timp condițiile sociale și economice ale cultivatorilor, familiilor acestora și ale comunităților în care trăiesc. Mai mult decât atât, aceste schimbări pot contribui la emanciparea femeilor, dar și la implicarea generațiilor tinere în cultura cafelei.

Din 2015, Lavazza, prin Fundația companiei și în parteneriat cu instituții locale, ONG-uri și companii, a implementat ¡Tierra! în această zonă geografică. Proiectul are misiunea de a dezvolta antreprenoriatul, de a oferi instruire agricolă și tehnică și de a îmbunătăți infrastructura pentru cultivatorii de cafea. ¡Tierra! a fost lansată de Fundația Lavazza în 2002, în beneficiul a trei comunități mici de producători de cafea din Columbia, Peru și Honduras, dar a fost ulterior extinsă și în alte țări. Astăzi, Fundația sprijină 24 de proiecte din 17 țări, de pe trei continente, având peste 95.000 de beneficiari.

În Columbia, prima fază a proiectului, desfășurată în perioada 2015 – 2017 a ajutat peste o sută de familii cu ocupații agricole să își salveze plantațiile de cafea și să le facă din nou prospere.

În a doua fază, lansată în 2017, Fundația și-a propus să le ofere producătorilor de cafea instrumente pentru gestionarea și minimizarea efectelor schimbării climatice. Această fază a condus la crearea Modelului TT împreună cu Microsoft și a parteneriatului internațional cu instituțiile columbiene (Președintele și Ministerul Telecomunicațiilor), Carcafè, ALOpartners (coordonatori) și Makaia (un ONG).

În ultimii doi ani, Modelul TT a fost îmbunătățit prin îmbinarea elementelor tehnologice și agricole cu activități de instruire, transformându-se, astfel, într-un proiect replicabil oriunde în lume. În primă fază, acesta valorifică frecvențele libere de televiziune pentru a crește conectivitatea la Internet în așa-numitele zone albe (zone în care nu există acoperire cu rețele de comunicații).

În a doua fază, modelul instruiește populația locală să utilizeze tehnologia și le asigură acestora servicii de telemedicină. În cele din urmă, el introduce instrumente, aplicații și platforme bazate pe cele mai noi tehnologii, inclusiv Internet of Things (IoT), Inteligență artificială (AI), învățare automată, Realitate virtuală (VR) și Realitate augmentată (AR). Spre exemplu, introducând senzori de precizie în procesele Agricole, producătorii au access la o suită mare de nformații în timp real, putând astfel să ia decizii mai bune.

Până în prezent, 65 de persoane (32 de producători de cafea și 33 de profesori) au participat la cursurile de instruire și au primit certificatele aferente. În plus, aproximativ 100 de persoane folosesc acum internetul pentru a căuta informațiile de care au nevoie atât pentru muncă, cât și pentru studii.