Wild set of tp porn videos on PornsOK.com Cel mai bun cazinou online din Moldova - 1win Library zlib padthaibaannaa.fi omin kasin mielenkiintoinen matrimoniale ploiești

Noua generaţie de chatboţi specializaţi în servicii financiare de la Druid

Druid, companie specializată în dezvoltarea de asistenţi virtuali (chatboţi) pentru organizaţii de tip Enterprise, anunţă lansarea noii generaţii de chatboţi din clasa Victor, asistenţi virtuali specializaţi în servicii financiare (bancar, leasing, creditare) care sprijină creşterea productivităţii şi ameliorarea interacţiunilor cu consumatorii digitali. „Noua generaţie de chatboţi din clasa Victor aduce puterea chatboţilor Druid în industria financiară. Credit, rată, plată, avans, restanţă, transfer fac parte din vocabularul lui Victor. El înţelege limba română, ştie să vorbească cu clienţii şi prin voce, aduce elemente de securitate suplimentare specifice schimbului de date confidenţiale, poate fi implementat în perimetrul clientului, răspunde cerinţelor GDPR. Victor face viaţa consumatorilor digitali mai uşoară, fie că vorbim despre clienţi sau angajaţi”, precizează Daniel Bălăceanu, Director Product Management, Druid.

Conform Juniper Research, utilizarea chatboţilor vor aduce mediului financiar-bancar economii de peste 7.3 miliarde USD până în 2023, reprezentând eliminarea a 862 milioane de ore petrecute în activităţi de rutină, care pot fi automatizate şi preluate de asistenţi virtuali inteligenţi.

Noua generaţie de chatboţi din clasa Victor a fost special proiectată pentru a oferi interacţiune naturală cu utilizatorii digitali ai serviciilor financiare. Victor poate fi găzduit în website, în aplicaţia mobilă, la un număr de telefon sau în orice canal de comunicare cu clienţii, se integrează cu uşurinţă în aplicaţiile interne şi oferă personalitate aplicaţiilor de home banking sau mobile banking.

Victor poate ghida procesul de înrolare la serviciile şi produsele băncii într-un mod 100% digital, în doar câteva minute, prin canalul de comunicare dorit de fiecare client în parte. Prin intermediul lui Victor un utilizator poate realiza plăţi, poate afla câţi bani are în cont, cât are de plătit în următoarea lună, care este istoricul de plăţi şi încasări, poate afla cât mai are de rambursat dintr-un credit, poate transfera bani într-un cont, poate bloca un card în cazul pierderii – totul într-un mod conversaţional, natural şi simplu.

Prin conversaţii configurabile, Victor poate genera portofolii de produse sau servicii financiare noi, poate ghida o discuţie de optimizare a investiţiilor, poate recomanda produse financiare complementare celor pe care un client le utilizează deja sau poate recomanda promoţii sau discounturi pe orice canal digital.

Soluţia combină cele mai puternice tehnologii de tip AI (Artificial Intelligence), NLU (Natural Language Understanding), ML (Machine Learning) sau OCR (Optical Character Recognition) cu un puternic know-how de procese specifice industriei financiare. Victor nu îşi ia concediu, nu doarme, este permanent la dispoziţia utilizatorilor printr-o multitudine de canale de comunicare, cum ar cele folosite de către clienţi (pagina Web, WhatsApp, Facebook Messenger, Skype) sau cele folosite de către angajaţi (Slack, Microsoft Teams).