Ministerul pentru Societatea Informaţională a organizat prima întâlnire a Grupului “Mobile Money”
La iniţiativa secretarului de stat Diana Voicu, Ministerul pentru Societatea Informaţională a găzduit prima reuniune a grupului de lucru “Mobile Money”. Obiectivul acestui grup de lucru este realizarea unui plan al direcţiilor strategice de acţiune în ceea ce priveşte ecosistemul de Mobile Money, bazat pe identificarea provocărilor majore din domeniul plăţilor mobile şi on-line din România şi a soluţiilor de implementare pentru îmbunătăţirea gradului de utilizare a instrumentelor şi serviciilor de plăţi electronice clasice şi mobile. Planul strategic de acţiune va fi prezentat la sfârşitul anului, în decembrie 2014, în cadrul Galei COMUNICAŢII Mobile.
“Anul 2014 este unul istoric, prin posibilitatea renegocierii fondurilor structurale pentru perioada 2014-2012. Acum se vizează o abordare strategică, pe proiecte de mare anvergură, cu accent pe factorii de schimbare care să conducă la modificări culturale şi de mentalitate la nivelul funcţionarului public. Strategia Naţională privind Agenda Digitală pentru România 2014 - 2020 urmăreşte inovarea în industria IT&C şi în e-commerce. În acest sens, trebuie să impunem măsuri către instituţiile publice, fiind necesară replierea lor astfel încât mecanismele de plată să aibă un instrument mobil la bază”, a precizat doamna Secretar de Stat Diana Voicu, cea care este şi promotorul acestui grup de lucru.
Prima şedinţă a acestui grup de lucru a fost organizată împreună cu revista “Comunicaţii Mobile” şi a reunit la aceeaşi masă reprezentanţi de entităţi din industria de plăţi în general şi electronice în special şi din sistemul financiar-bancar din România. În cadrul întâlnirii, s-a realizat o radiografie a stării actuale a plăţilor electronice din România, cu accent pe principalele obstacole existente în calea adoptării pe scară largă a acestora, s-au identificat principalele priorităţi de acţiune ţinând cont de penetrarea tehnologiei în rândul populaţiei – atât a Internetului cât şi a terminalelor mobile (smartphone-uri şi tablete) şi s-au distribuit sarcinile viitoare de lucru pentru fiecare participant în parte, în funcţie de profilul economic al fiecăruia. Întâlnirile de lucru se vor desfăşura bilunar, la sediile fiecărui participant în parte.
Mobile Money reprezintă o tendinţă globală de eCommerce ce oferă utilizatorilor posibilitatea de a efectua plăţi electronice prin intermediul instrumentelor mobile. mCommerce permite telefoanelor mobile inteligente cu acces la Internet efectuarea de tranzacţii on-line, mWallet reprezintă transformarea telefonului mobil într-un portofel virtual care ar putea conţine cărţi de identitate, carduri bancare care pot fi folosite atât pentru comerţul on-line /de pe mobil, dar şi în locaţiile comercianţilor care sunt echipate cu POS. Aceste sisteme de plată inteligente sunt dezvoltate pe baza unei tehnologii de comunicaţie cu rază scurtă (NFC), care prezintă oportunitatea de transformare a telefonului mobil în: card bancar pentru plăţi de bunuri şi servicii, abonament sau bilet de transport, bilet sau rezervare pentru un eveniment cultural sau sportiv.