Filiala Vertiv de la Cluj-Napoca devine Global Business Center

Compania Vertiv, specializată în infrastructură hardware, software şi servicii dedicate centrelor de date, reţelelor de comunicaţii şi sistemelor comerciale şi industriale, a inaugurat noua sa clădire de birouri din Cluj-Napoca, un pas către transformarea filialei locale a companiei într-un centru de afaceri inovativ.

Filiala de la Cluj-Napoca devine un Global Business Center, ce va asigura operaţiunile Vertiv din zona EMEA şi din întreaga lume. În egală masură, România este o piaţă cu un potenţial important, unde digitalizarea este încă la început, iar apetitul pentru tehnologie se află în continuă creştere. Vrem să fim parte din acest proces de dezvoltare şi să aducem o contribuţie valoroasă, marca Vertiv. Sunt impresionat de oamenii de aici din perspectiva pasiunii, a nivelul educaţiei, a vitezei la care profesioniştii români sunt pregătiţi să se adapteze la o nouă funcţie, la un rol nou, la un nou proces, să îl automatizeze şi să îl scaleze“, explică Giordano Albertazzi, preşedinte Vertiv pentru operaţiunile din regiunea EMEA.

Inaugurarea noului sediu central al Vertiv România vine într-un moment în care ne evaluăm planurile ce ne pot susţine să fim mai relevanţi în modul în care abordăm piaţa locală. Avem în vedere oportunităţi de dezvoltare a portofoliului de servicii şi continuăm să oferim clienţilor noştri soluţii de excelenţă”, declară George Topalov, senior sales manager, Vertiv.

Noul sediu Vertiv se află în Advancity Business Center, pe str. Someşului, în apropiere de piaţa Mihai Viteazul şi are o suprafaţă totală de 4.500 mp.

Strategia de vânzări a Vertiv pentru piaţa din România se bazează pe două canale – distribuitorii IT ce deservesc un portofoliu în creştere de revânzători şi integratori IT, dar şi partenerii direcţi ai Vertiv. Forţa de vânzări directă, localizată în Bucureşti, deserveşte piaţa locală, ajutând clienţii să identifice segmentele în care poate fi redus consumul de energie electrică al centrelor de date sau infrastructurii pe care aceştia le administrează, astfel încât să îşi îmbunătăţească eficienţa şi să îşi optimizeze costurile.

Filiala din Cluj-Napoca, unde se află şi sediul social al Vertiv pentru operaţiunile din România, are în prezent peste 300 de angajaţi.