.

  • Societatea Ornitologică Română (SOR) împreună cu companiile Enel din România anunţă lansarea unei aplicaţii unice în Europa, cu ajutorul căreia se va realiza recensământul berzelor albe din ţară. Proiectul pilot de numărare a berzelor albe se va desfăşura în perioada iulie - august 2017 şi îşi propune să pună bazele unui recensământ periodic, pentru o...
    10 Iulie 2017/ Continuare
  • Scumpirea energiei electrice de la 1 iulie este prima lecție mai puțin plăcută a liberalizării pieței, iar autoritățile ar trebui să analizeze foarte bine situația, în special cea de pe piața de echilibrare, întrucât prețurile sunt în continuare foarte mari, precizează Martin Zmelik (foto), CEO al CEZ România, citat de Agerpres. El s-a referit la situația...
    05 Iulie 2017/ Continuare
  • Sistemul energetic românesc este îmbătrânit, poluant și ineficient și este nevoie de investiții pentru dezvoltarea acestui domeniu, altfel acesta va deveni vulnerabil în viitor, a declarat pe 3 iulie ministrul Energiei, Toma Petcu, citat de Agerpres. "Trebuie să privim lucrurile așa cum sunt, pentru că responsabilitatea noastră este uriașă. Avem un sistem...
    04 Iulie 2017/ Continuare
  • Philips Lighting a lansat becul în formă de lumânare Philips Hue Candle E14, transformând astfel Philips Hue în cel mai extins sistem de iluminat conectat pentru locuințe. Noul produs este disponibil atât în varianta color (Philips Hue White and Color Ambiance E14), cât și în varianta cu lumină albă (Philips Hue White Ambiance E14). "Clienții Philips Hue...
    30 Iunie 2017/ Continuare
  • UPS anunță noi obiective agresive de sustenabilitate pentru a completa flota cu mai multe vehicule care folosesc combustibil alternativ și tehnologii avansate, bazându-se în același timp tot mai mult pe sursele de energie regenerabile. Obiectivele, anunțate în Raportul de Sustenabilitate Corporativă pentru anul 2016, susțin angajamentul UPS de a reduce...
    29 Iunie 2017/ Continuare
  • Conglomeratul american General Electric (GE) a câștigat un contract important de furnizare de echipamente pentru noua centrală de 430 de megavați de la Iernut, România, primul acord major din 2015, când a preluat operațiunile din domeniul energiei ale grupului industrial francez Alstom, pentru 10,6 miliarde de dolari, transmite Reuters, citata de Agerpres...
    26 Iunie 2017/ Continuare
  • Printr-un sistem computerizat bazat pe analiza unui mare volum de date, firma TaKaDu din Israel oferă soluții de eficientizare a managementului apei, măsuri prin implementarea cărora se evită pierderi de ordinul miliardelor de litri de apă și a milioanelor de dolari. TaKaDu este un lider mondial în soluții de managementul integrat în industria apei și,...
    22 Iunie 2017/ Continuare
  • Președintele Consiliului European, Donald Tusk, a criticat proiectul energetic Nord Stream 2, în contextul în care Polonia, statele baltice și alte țări membre susțin că prin acest proiect ar spori dependența energetică a Uniunii Europene de Rusia, transmite Reuters, citată de Agerpres. Concernul energetic rus Gazprom asigură deja o treime din necesarul de...
    09 Iunie 2017/ Continuare
  • Elon Musk, fondatorul companiilor Tesla și SpaceX, și-a confirmat plecarea din comitetul de consiliere al guvernului american, după ce președintele SUA, Donald Trump, a anunțat retragerea țării sale din Acordul de la Paris asupra schimbărilor climatice, relatează EFE, citată de Agerpres. "Plec din consiliul prezidențial. Schimbarea climatică este reală....
    06 Iunie 2017/ Continuare
  • Un arbore straniu, cu frunze mari, pătrate, se înalță în centrul Nevers. Acest oraș din Franța a inaugurat luni primul "eArbore" (eTree) din Europa, al cărui "frunziș" fotovoltaic permite încărcarea mobilului, navigarea pe internet sau protejarea de soare, relatează AFP, citată de Agerpres. Inspirată de arborele acacia din deșertul israelian, această...
    30 Mai 2017/ Continuare

Pagini

Subscribe to ECOmunic@ții Mobile