Asociația Fotbaliştilor Amatori și Nonamatori din România a premiat jurnaliștii Digi Sport

Jurnaliștii Digi Sport Vali Moraru și Viorel Grigoroiu au primit ieri, 20 august 2019, la Gala Premiilor AFAN 2019, distincțiile “cel mai bun jurnalist de televiziune”, respectiv “cel mai bun reporter de teren”, iar Radu Paraschivescu, colaborator Digi Sport, a fost distins cu premiul “cel mai bun jurnalist de presă scrisă”.


Marți seara am primit pentru a treia oară premiul pentru cel mai bun jurnalist de televiziune. Premiul vine ca urmare a votului fotbaliștilor din Ligile 1, 2 si 3 din Romania și e valabil pentru sezonul competițional 2018-2019. Sunt bucuros și mândru că aproape jumătate dintre fotbaliștii care au votat (42%) au optat pentru mine și văd asta ca pe o recunoaștere a faptului că atunci când vorbim despre fotbal in emisiunea Digi Sport Special vorbim și despre fotbaliști, cu echilibru, onestitate, umor și respect. Cel puțin asta încerc să fac în fiecare zi. Remarcabil mi se pare că pe locul doi s-a situat tot un realizator Digi Sport, Dan Filoti. Mulțumesc AFAN pentru consecvența cu care organizează anual această Gală, celor doi producători ai emisiunii Digi Sport Special, Paul Andrei și Cătalin Andrieș, și invitaților mei, care mă fac să fiu mai bun”, precizează Vali Moraru. Gazda Digi Sport Special spune despre sine că “a crescut o dată cu presa” românească. Profesează încă din 1994, iar echipei Digi Sport i s-a alăturat în 2010.

Nu e primul premiu din cariera mea, dar, cu siguranță, e cel mai important! De ce? Pentru că au votat doar fotbaliștii, iar oamenii aceștia au considerat că merită să fiu pe prima poziție, deși de-a lungul timpului i-am lăudat, dar i-am și criticat pentru prestațiile lor! E al doilea premiu sub culorile Digi Sport în nici doi ani după cel primit, alături de Dan Filoti, pentru cea mai bună emisiune de sport (n.a. Digi Sport Matinal). Asta înseamnă enorm pentru mine, să fii premiat la două categorii diferite”, a declarat “cel mai bun reporter de teren”. Viorel Grigoroiu (foto) este reporter Digi Sport din noiembrie 2012 și are o experiență în jurnalism de aproape 20 de ani. Viorel prezintă și Digi Sport Matinal de weekend, producție distinsă anul trecut, la „Gala Fotbalului Românesc”, cu premiul “cea mai bună emisiune TV de sport”.

Premiile AFAN – Asociația Fotbaliştilor Amatori si Nonamatori din România – sunt acordate prin vot de către fotbaliştii şi antrenorii care activează în Ligile 1, 2, 3, futsal şi fotbal feminin. Pentru acest sezon competițional, respectiv 2018 – 2019, la fiecare secțiune, au fost exprimate aproximativ 500 de voturi.
Între premianții acestei ediții se numără echipa națională de fotbal a României U21 (premiul de excelență), colaboratorii Digi Sport Răzvan Raț si Daniel Niculae ( pentru întreaga carieră), Gheorghe Hagi (cel mai bun antrenor, respectiv conducător) și Ianis Hagi (cel mai bun mijlocaș și cel mai bun jucător de fotbal U21).

Televiziunile Digi Sport oferă iubitorilor sportului cu balonul rotund acces la cele mai importante competiții autohtone și europene de fotbal. Formula 1, cupele europene, campionatele mondiale și continentale de handbal se văd, de asemenea, la Digi Sport. Fanii tenisului se bucură, în exclusivitate, la Digi Sport de 50 de turnee WTA, dar și de turneele ATP 1000 și 500, Fed Cup și Cupa Davis.