Vodafone a scos pe piața locală peste 50 de posturi vacante în mai multe orașe, pornind de la atribuții de Sales Advisor și Manager Vânzări până la Store Manager și Agent de Vânzări, precizează Profit.ro. Posturile sunt oferite la Sibiu, Târgu Jiu, Focșani, Roman, Drobeta, Deva, Alba Iulia, Zalău, Constanța, Iași, Pitești, Cluj, Râmnicu Sărat, Câmpina, Slobozia, Petroșani, Baia Mare, Timișoara, Onești, Ploiești, Lugoj și București. 
 
Vodafone România avea 9,94 milioane de clienți la finele anului 2017, în creștere cu 5,2% față de decembrie 2016, potrivit datelor grupului britanic de telecomunicații. Din numărul total de clienți, 9,22 milioane sunt utilizatori ai serviciilor mobile.