.

Turiștii britanici vor continua să plătească tarife de roaming atunci când vor călători în Uniunea Europeană, după Brexit, chiar dacă în UE aceste tarife vor fi eliminate încă din luna iunie 2017, potrivit unui document al Parlamentului European, consultat de cotidianul britanic The Guardian, citat de Agerpres. Săptămâna trecută, Comisia Europeană a anunțat că a ajuns la un acord cu privire la eliminarea tarifelor de roaming începând cu 15 iunie 2017. Cu toate acestea, The Guardian susține că, potrivit unui document elaborat de Comisia pentru industrie, cercetare și energie din Parlamentul European, turiștii britanici nu vor beneficia de această reducere după 2019, când țara lor ar urma să iasă din Uniunea Europeană.
 
"Prevederea (EU) No 531/2012 nu se va aplica și Marii Britanii, afectând afacerile și călătoriile spre și dinspre Marea Britanie", se arată în documentul menționat, care adaugă că va fi nevoie de unele aranjamente tranzitorii.
 
Unii operatori de telefonie mobilă din Marea Britanie, precum Three și Tesco Mobile, au eliminat deja tarifele de roaming pentru utilizatorii care călătoresc în anumite state europene.
 
Dacă Guvernul de la Londra nu va ajunge la un acord cu UE, consumatorii britanici aflați peste hotare vor plăti din nou tarife mai mari în viitor.

DB Global Technology inaugureaza un hub tehnologic

A Bank Is A Technology Company – Kim Hammonds, COO Deutsche Bank