.

Schneider Electric participă în perioada 22-26 iunie, la cea de-a XII-a ediție a Forumului Regional al Energiei pentru Europa Centrală și de Est – FOREN, organizat în București de Comitetul Național Român al Consiliului Mondial al Energiei. „Prezența constantă a Schneider Electric la acest forum de prestigiu la nivel regional este parte a angajamentului nostru de a contribui la rezolvarea provocărilor din domeniul energiei, la dezvoltarea pieței globale și a celei locale și la construirea unui viitor sustenabil. Participăm la această ediție a FOREN cu soluții și servicii dedicate rețelelor inteligente, pentru a face distribuția electrică mai eficientă și mai sigură", precizează Florentina Totth (foto), Președinte Schneider Electric România și Republica Moldova.

În cadrul ediției din acest an, care va avea ca temă „Energia de mâine: între viziune și realitate" și la care sunt așteptați peste 600 de participanți – decidenți economici și politici, experți și reprezentanți ai companiilor din domeniul energiei – din 15 țări din regiune, Schneider Electric va prezenta soluții și servicii de îmbunătățire a performanțelor rețelei electrice și de transformare a acesteia în rețea inteligentă.

Pentru furnizorii de utilități care doresc să-și modernizeze eficient rețelele electrice și să planifice evoluția acestora, Schneider Electric prezintă, în cadrul evenimentului, pachetul pentru rețele inteligente „Advanced Distribution Management System", soluții complete de modernizare ECOFITTM și servicii complete care includ mentenanță preventivă și instruire on-site. Acestea ajută la optimizarea managementului și a operațiunilor rețelei, datorită modelării în timp real a rețelei de distribuție, și asigură un nivel ridicat de eficiență, fiabilitate și performanță.

De asemenea, pentru o vizibilitate crescută și pentru optimizarea managementului consumatorilor și a eficienței rețelei, Schneider Electric oferă servicii și soluții integrate de delestare de la distanță pentru situații critice, echilibrarea consumului și evitarea deteriorării rețelei, tablouri de medie tensiune inteligente și fiabile, servicii avansate precum evaluarea rețelei și consultanță privind eficiența energetică. Beneficiile acestei oferte includ o fiabilitate crescută a rețelei în timp real, pierderi reduse, costuri mai mici cu echipele din teren în urma diminuării căderilor rețelei, o interacțiune îmbunătățită utilizator-rețea și operațiuni de comutație sigure și securizate.

Începând din 1992, FOREN este organizat cu regularitate în România, din doi în doi ani. În 2012, Consiliul Mondial al Energiei a ridicat statutul acestui eveniment la nivel de forum regional, oferind, astfel, o platformă amplă de discuții privind modul de aplicare a politicilor energetice de către țările din Europa Centrală și de Est. În cadrul ediției din acest an, vor fi dezbătute subiecte referitoare la cele mai noi dezvoltări tehnologice din domeniul energiei, perspectivele acestei piețe, deciziile economice și politice necesare pentru a transforma viziunea energetică în realitate.

În cadrul FOREN 2014, în perioada 22-26 iunie, compania Schneider Electric poate fi vizitată la standurile 26 și 27 din Sala Unirii, Palatul Parlamentului.

Despre Schneider Electric

Companie specializată la nivel global în managementul energiei, cu operațiuni în mai mult de 100 de țări, Schneider Electric oferă soluții integrate pentru diverse segmente de piață, deținând poziții de lider în domeniul infrastructurii, al proceselor industriale, automatizărilor în construcții și al centrelor de date sau rețelelor. Schneider Electric are, de asemenea, o prezență extinsă și în domeniul aplicațiilor pentru segmentul rezidențial. Cei peste 150.000 de angajați ai companiei lucrează pentru a face energia sigură, fiabilă, eficientă, productivă și verde, realizând venituri din vânzări în valoare de 24 miliarde de euro în 2013, prin activitatea lor constantă de a ajuta persoanele și organizațiile „să profite la maximum de resursele energetice".

www.schneider-electric.com/ro

DB Global Technology inaugureaza un hub tehnologic

A Bank Is A Technology Company – Kim Hammonds, COO Deutsche Bank

Popoviciu: RCS&RDS se pregateste pentru 5G. Nu e doar un upgrade de retea, ci un intreg ecosistem

Digi Mobil lanseaza serviciile Voce 4G (Volte) si Voce Wi-Fi (VoWiFi)