.

Samsung Electronics România, liderul pieței de tehnologie din România, a prezentat primele trei producții artistice realizate de tinerii artiști români Anna Țifu, Valentin Răduțiu și Mihai Ritivoiu, cunoscuți pe scena Concursului Internațional George Enescu și personaje principale ale campaniei „Simfonia Viitorului”, lansate anul trecut. În foaierul Ateneului Român, care găzduiește în prezent festivalul de muzică George Enescu, trei dintre cei cinci artiști pe care Samsung i-a susținut în ultimul an și unii dintre cei mai apreciați artiști români pe plan internațional au prezentat lucrările lor lansate în urma campaniei „Simfonia Viitorului”, s-au întâlnit cu publicul și au oferit autografe. 
 
„Ne bucurăm să sprijinim și în acest an valorile românești și să aducem în atenția publicului larg tinerele talente din România. Ca lider în tehnologie, Samsung crede nu doar în puterea inovației, ci și în potențialul oamenilor, în talent, pasiune și performanță. Prin campania derulată în cursul anului 2016, „Simfonia viitorului”, ne-am asumat rolul de a susține cultura locală și ne bucurăm să continuam acest demers și în acest an, alături de festivalul internațional de muzică George Enescu”, precizează Ioana Sigarteu, Social Media Supervisor, Samsung Electronics România.
 
Campania „Simfonia viitorului”, începută de Samsung Electronics în cursul anului 2016, a vizat sprijinirea valorilor românești. În cadrul proiectului violoniștii Anna Tifu, Vlad Stănculeasa, Ștefan Tarara, violoncelistul Valentin Răduțiu și pianistul Mihai Ritivoiu, laureați ai Concursului Internațional George Enescu, au fost susținuți în promovarea carierei lor, printr-un proiect unic de conținut video, derulat de Samsung Electronics România. Suma totală donată de Samsung a fost în valoare de 50.000 de euro, dedicată integral celor cinci tineri artiști selectați, în visul lor de a deveni mari artiști pe scenele muzicale ale lumii. În urma campaniei „Simfonia Viitorului” artiștii au înregistrat o serie de lucrări captivante din cadrul concertelor lor, incluse într-o serie specială de CD-uri, ce au fost oferite în cadrul sesiunii de autografe susținută la Ateneul Român.
 
Valentin Raduțiu este laureat al Concursului Internațional George Enescu, ediția din 2011. S-a născut din părinți români la Munchen în 1986 și este primul violoncelist care a înregistrat integrala lucrărilor enesciene pentru violoncel și pian, alături de pianistul suedez Per Rundberg. Valentin a fost lăudat de Süddeutsche Zeitung ca „unul dintre cele mai mari talente violoncelistice” pentru „sunetul specific și incitant, de înaltă energie, cântând în registrele grave întotdeauna clar conturat si masculin, în înălțime cu lirism feeric.”
 
Mihai Ritivoiu, laureat în 2011 al Concursului Internaţional George Enescu, a primit a primit anul trecut medalia de aur la Concursul Intercolegial organizat de Societatea Pianistică Europeană ”Beethoven”. Aceste distincții i-au adus recitaluri şi concerte la Ateneul Român, Biserica Mănăstirii St. Martin-in-the-Fields, Wigmore Hall, Centrul Barbican precum şi participări în emisiuni la Radio România Muzical, Radio Suisse Romande – Espace 2, BBC Radio 3. În 2012 a absolvit cu onoruri la Universitatea Națională de Muzică din București, clasa de pian a profesorului Vinicius Moroianu, și în prezent studiază la Guildhall School of Music & Drama din Londra, cu profesorul Joan Havill. De asemenea, a participat la masterclassuri cu Dimitri Bashkirov, Dominique Merlet, Richard Goode și Emmanuel Ax, și a beneficiat de consilierea și îndrumarea pianistului român Valentin Gheorghiu.
 
Anna Țifu s-a născut în 1986, în Italia. A debutat la 11 ani, ca solistă a Orchestrei Naţionale a Ţinuturilor Loarei, iar la 12 ani a cântat pe scena Scalei din Milano. De-a lungul timpului a câștigat numeroase distincții, iar în 2007 a fost laureată a Concursului Internaţional George Enescu, fiind, de altfel, cea mai tânără premiantă.
 
Samsung continuă și în acest an demersul susținerii valorilor românești ca partener al festivalului internațional de muzică George Enescu. 
 
Despre Samsung Electronics Co., Ltd.
 
Samsung Electronics Co., Ltd. inspiră oamenii și creează viitorul prin tehnologii și idei. Compania redefinește lumea televizoarelor, pe cea a smartphone-urilor, a dispozitivelor purtabile, a tabletelor, a electrocasnicelor digitale, a sistemelor de rețea și memorie, a sistemelor LSI, a fonderiei și a soluțiilor LED.