.

În urmă 10 ani, HTC lansa primul smartphone cu Android, modelul Dream, care avea să fie comercializat în Statele Unite și o parte a Europei, precizează Profit.ro. Pe 23 septembrie 2008, la un an după ce Apple lansa primul iPhone,  Google și partenerii săi, în speță HTC, reușeau să lanseze primul smartphone cu Android, modelul HTC Dream. Cu un ecran mic, pentru standardele actuale, de 3,2 inch, HTC Dream era un dispozitiv de tip slider – ecranul de trăgea într-o parte pentru a face loc unei tastaturi fizice.
 
Sub ecran erau prezente nu mai puțin de 6 butoane. Alături de butonul home și back, care au rămas sub diverse forme prezente și pe telefoanele de acum, mai existau două butoane pentru apeluri, unul pentru meniul contextual și un controller. Controller-ul reprezenta o alternativă la touchscreen, pentru cei care la acea vreme refuzau încă ideea de a folosi astfel un telefon. Era un fel de joystick prin intermediul căruia se schimba selecția pe ecran, precizează Profit.ro.