.

Anul 2016 a fost pentru e-commerce în România unul extrem de bun. Estimările vânzărilor online ajung la aproape două miliarde de euro, dar această creștere a pus presiune mare și pe serviciile de curierat. Paul Copil, fondatorul companiei QeOPS, specializată în logistică, prezintă principalele probleme pe care le întâmpină curierii, dar și dificultățile cu care aceste servicii se confruntă în sezonul rece. „Ca în oricare alt sector din economia liberă, totul se bazează pe cerere și ofertă. Diferențiatorul major al prețurilor în această piață sunt volumele pe care magazinul online le alocă unui curier, precum și serviciile adăugate la livrarea standard. Nu există grad de comparație între costurile de livrare pentru produse mici și costurile de livrare pentru produse mari, de volum precum piesele de mobilier, electrocasnicele, produsele din sectorul home&deco sau bricolaj”, precizează Paul Copil (foto), fondator QeOPS. 
 
Un factor important este starea drumurilor, mai ales în anumite regiuni din țară. Atunci când mai multe din segmentele importante ale drumurilor naționale sunt declarate închise, livrările vor fi cu siguranță afectate. Străzile secundare care nu sunt deszăpezite, lipsa locurilor de parcare necesare pentru livrarea efectivă, accesul sau traficul îngreunat, înseamnă timpi de livrare mai mari și implicit un număr mai mic de livrări zilnic pentru fiecare curier zonal. Însă, aceste situații sunt excepționale, tocmai de aceea, de cele mai multe ori, clienții le înțeleg și le tratează ca atare. 
 
Pentru o bună desfășurare a livrărilor, este esențial ca între magazinele online și firmele de curierat să existe o bună colaborare. Serviciile de care clienții beneficiază depind în mare măsură de cât de bine comunică retailerii cu firmele contractate pentru livrarea coletelor, unde este necesară predictibilitatea volumelor. De cealaltă parte, curierii trebuie să fie transparenți în promisiunile de livrare pe care le fac. Asumarea unor comenzi care depășesc capacitățile de livrare ale curierului pot conduce cu ușurință la nemulțumiri.
 
Două zile, timpul mediu de livrare în România
 
În mod normal, în condiţii de drumuri curate, când nu întâmpină intemperii ale vremii sau alte impedimente, timpul mediu de livrare nu ar trebui să depăşească 48 ore. Costurile livrărilor variază însă în funcție de volum.
 
Dincolo de toate celelalte perioade din an, Black Friday s-a dovedit un motor imens de creștere a comerțului online, dar și pentru îmbunătățirea logisticii. În ultimii ani, firmele de curierat au investit în pregătirea personalului, flotele de mașini, modernizarea și achiziția de noi depozite, iar dezvoltarea și optimizarea derulate pentru Black Friday sau Crăciun ajută și în restul anului. 
 
Despre QeOPS
 
QeOPS este o companie care oferă servicii de logistică. Activitățile pe care le desfășoară se referă la preluarea produselor, ambalarea, stocarea și gestionarea returului pentru a reintegra în stoc produsele întoarse în depozit.
 
Aceste servicii se adresează inclusiv afacerilor mici si medii, pentru care ar fi prea costisitor un depozit propriu, angajați care să-l opereze sau sistem software pentru monitorizare. 
 
QeOPS are o experiență de peste 6 ani în industrie, ceea ce face ca această companie să aibă cunoștințele necesare pentru a gestiona rapid schimbările în logistică și pentru a se adapta nevoilor fiecărui partener.  
 

Pentru detalii, poate fi accesat website-ul QeOPS sau pagina de Facebook.

 

COMUNIC@TII Mobile & TelecomTV.ro @ MWC 2017, Barcelona (Teasing)

5G: evoluţie sau revoluţie?

Lansarea Platformei SMART CITY - BE SMART ROMANIA!