.

Proiectul Eclipse Megamovie mizează pe un grup de 1.500 de voluntari din Statele Unite, special pregătiți, pentru a fotografia cu ajutorul unor camere digitale cu obiectiv unic cu vizor reflex și camere foto cu teleobiectiv eclipsa totală de Soare ce va fi vizibilă în această țară pe 21 august, informează Xinhua, citată de Agerpres. Reprezentând o colaborare între Universitatea California din Berkeley și compania Google, care are sediul general în California, acest proiect are ca obiectiv alcătuirea unei arhive fotografice ample, ce va fi pusă la dispoziția cercetătorilor care studiază coroana solară. Proiectul a fost demarat în urmă cu câteva luni, pentru a marca această eclipsă solară totală, prima vizibilă pe teritoriul continental al Statelor Unite de după anul 1979.
 
Atât UC Berkeley, cât și Google, au anunțat marți că imaginile ce vor fi realizate de acești voluntari vor fi puse împreună pentru a forma un film al eclipsei, care va fi publicat cel mai devreme în cursul serii din 21 august, pe site-ul proiectului. Echipa tehnică a proiectului va continua să asambleze imaginile transmise de voluntari și în zilele următoare, pentru a realiza mai multe lungmetraje ale eclipsei.
 
Juan Martinez Oliveros, specialist în fizica solară și membru al echipei care coordonează proiectul Eclipse Megamovie la Laboratorul de Științe Spațiale din cadrul UC Berkeley, spune că aceste imagini, pe lângă faptul că îi vor ajute pe cercetători să afle mai multe informații despre atmosfera Soarelui, în special valurile magnetice din cromosferă și din coroana solară, vor putea fi utilizate și pentru a determina forma Lunii cu un grad mai mare de acuratețe.
 
Creatorii proiectului au lansat deja și o aplicație ce va permite posesorilor de smartphone-uri să fotografieze eclipsa și să publice apoi acele imagini în cadrul proiectului.
 
Aplicația este disponibilă pentru telefoanele cu sistem de operare Android, prin intermediul magazinului virtual Google Play, și pentru posesorii de iPhone-uri, prin intermediul App Store.
 
Eclipsa va traversa întreaga țară pe o bandă cu lățimea de 110 kilometri, începând din dimineața zilei de 21 august, pe coasta pacifică a statului Oregon din nord-vest, și se va încheia după 90 de minute, la jumătatea după-amiezii, pe coasta atlantică a statului Carolina de Sud din sud-estul Statelor Unite. În funcție de locul în care se vor afla privitorii, fenomenul va avea o durată maximă de 2 minute și 40 de secunde.
 
Cercetătorii americani au avertizat populația în legătură cu faptul că telefoanele inteligente, camerele fotografice, binoclurile și telescoapele trebuie să fie protejate cu filtre pentru eclipsă.

Popoviciu: RCS&RDS se pregateste pentru 5G. Nu e doar un upgrade de retea, ci un intreg ecosistem

Digi Mobil lanseaza serviciile Voce 4G (Volte) si Voce Wi-Fi (VoWiFi)

Decebal Fagadau: Constanta inaugureaza un prim proiect pilot smart city

Majoros, CEO Telekom: Ne pare rau ca am castigat proiectul RoNET, ne aduce pierderi financiare

Ovidiu Ghiman, Telekom: De 8 luni, proiectul RoNET este blocat. MCSI nu face receptia lucrarilor.

Primul demo live 5G din Romania si Europa de Sud-Est - Telekom Romania & Ericsson

5G will allow Industrial Internet development

Orange aniverseaza 20 de ani in Romania, pregateste 5G si lanseaza Orange Fab pentru startup-uri

Q&A dupa demonstratia Orange Romania 5G