.

Uniunea Profesorilor de Informatică din România (UPIR) a primit un grant de 30.000 de dolari din partea Google pentru crearea unei comunități online dedicată profesorilor care predau informatică la gimnaziu. Proiectul numit InfoGim își propune o mai bună pregătire a profesorilor de informatică și îmbunătățirea calității orelor de profil. Va fi vizat în primul rând mediul rural, unde sunt școli care nu au profesori de specialitate și nici suficiente resurse materiale. 
 
Proiectul UPIR va cuprinde un portal de tip comunitate, cu membri activi și contributori unde se vor regăsi și vor fi dezvoltate resurse de predare și învățare. Pe acest portal se vor înscrie toți doritorii care vor să beneficieze dar să și contribuie cu lucrări ce sunt utile la clasă, pe principiul "sharing", așa cum se întâmplă în rețelele de socializare. Alături de acesta va exista un program de mentoring și training, prin care se vor organiza seminarii în diverse localități din țară. Mai mult, comunitatea va avea și un program special pentru elevi, prin care li se pune la dispoziție materiale utile, teste, exemple, demonstrații, probleme rezolvate. 
 
Proiectul InfoGim pe care UPIR îl va dezolva cu grantul oferit de Google va demara în septembrie 2017. 
 
UPIR se alătură altor comunități similare din toată lumea, cum ar fi La main à la pâte din Franța, CSPathshala din India sau Comunidad Programamos din Spania. Mai multe informații despre programele Google de educație în domeniul informaticii pot fi găsite aici edu.google.com/cs. 
 

Popoviciu: RCS&RDS se pregateste pentru 5G. Nu e doar un upgrade de retea, ci un intreg ecosistem

Digi Mobil lanseaza serviciile Voce 4G (Volte) si Voce Wi-Fi (VoWiFi)

Decebal Fagadau: Constanta inaugureaza un prim proiect pilot smart city

Majoros, CEO Telekom: Ne pare rau ca am castigat proiectul RoNET, ne aduce pierderi financiare

Ovidiu Ghiman, Telekom: De 8 luni, proiectul RoNET este blocat. MCSI nu face receptia lucrarilor.

Primul demo live 5G din Romania si Europa de Sud-Est - Telekom Romania & Ericsson

5G will allow Industrial Internet development

Orange aniverseaza 20 de ani in Romania, pregateste 5G si lanseaza Orange Fab pentru startup-uri

Q&A dupa demonstratia Orange Romania 5G