.

Mii de cărți în diverse limbi vor putea fi împrumutate de cei mici de la prima bibliotecă internațională pentru copii din Cluj, înființată cu ajutorul Bibliotecii Județene 'Octavian Goga' în cadrul unei școli private, precizează Agerpres. Această bibliotecă, deși se află într-o școală privată, va fi deschisă publicului larg și reprezintă primul proiect realizat în cadrul unui parteneriat public-privat pe care îl realizează o bibliotecă publică din România, conform directorului Bibliotecii Județene Cluj, Sorina Stanca. 'Încercăm o deschidere cât mai mare către comunitate și astfel am ajuns să gândim împreună acest proiect și care va oferi șansa copiilor care studiază acolo, dar și celor care locuiesc în apropiere, de a ajunge la documentele din bibliotecă și la toate condițiile tehnice care sunt acum la modă în bibliotecile din întreaga lume. Vom derula acolo proiecte pentru comunitate. Acesta este primul parteneriat public-privat al unei biblioteci publice', a declarat Sorina Stanca (foto).
 
Această bibliotecă pentru copii va avea, la început, o bază de câteva mii de cărți, în mai multe limbi de circulație internațională, însă vor fi organizate și evenimente prin care oamenii să fie încurajați să doneze cărțile de care nu mai au nevoie.
 
Biblioteca internațională pentru copii va funcționa în sediul Royal School in Transylvania. La conferința organizată pe 3 noiembrie la sediul Bibliotecii Județene au participat Erika Hristea, președintele Fundației School For Europe, diplomatul american Carl Siebentritt, fostul șef al Biroului Ambasadei SUA la Cluj-Napoca, fostul ministru al Culturii, Theodor Paleolgu și Julian Hingely, directorul Royal School in Transylvania.

Deschiderea Conferinţei MOBILE INNOVATION 2017, editia a VII-a

COMUNIC@TII Mobile & TelecomTV.ro @ MWC 2017, Barcelona (Teasing)

5G: evoluţie sau revoluţie?

Lansarea Platformei SMART CITY - BE SMART ROMANIA!