.

Compania Naţională Poşta Română va achiziţiona un număr de 180 de autoutilitare, în urma a două contracte pe care le-a semnat cu  Renault Commercial Roumanie şi Ford România. Suplimentarea parcului auto va eficientiza, astfel, activitatea companiei prin corelarea capacităţii autovehiculelor cu volumul de trimiteri. „Semnarea acestor contracte va avea un impact direct şi imediat în creşterea calităţii serviciilor oferite de Poşta Română şi, implicit, în creşterea veniturilor companiei. Vom eficientiza mult fluxul de trimiteri prin corelarea capacităţii autovehiculelor cu volumul lor, şi, nu în ultimul rând, vom reduce impactul pe mediu prin echiparea cu motoare mai puţin poluante”, precizează Andrei Stănescu (foto), Directorul General al Poştei Române.

În condiţiile de creştere continuă a fluxurilor de trimiteri din categoria colete, determinată de evoluţia constant pozitivă a comerţului electronic, Poşta Română îşi extinde parcul auto. Astfel, în urma contractelor pe care le-a semnat cu Renault şi Ford, flota auto a companiei se va mări cu 100 de autoutilitare de capacitate mică şi 80 de autoutilitare de capacitate  medie, toate echipate cu motoare diesel, norma de poluare EURO 6. Acestea vor fi cumpărate în leasing financiar, care se va desfăşura pe o perioadă de 4 ani şi vor fi livrate, de cele două companii, în termen de 90 de zile de la data semnării contractelor.

Contractele au fost atribuite în urma unei licitaţii, valoarea acestora fiind de aproximativ  12,5 milioane de lei fără TVA, contracte care vor include şi servicii de asigurare RCA pentru 12 luni şi CASCO pentru patru ani.
    
Investiţia în flota auto reprezintă una dintre preocupările managementului pentru derularea continuă a procesului de dezvoltare şi modernizare a companiei. În condiţiile în care piaţa va menţine trendul de creştere, este prevăzută, în bugetul pentru anul 2018, încă o achiziţie de 250 de autoutilitare de capacitate mică şi medie.
    
Poşta Română este o companie naţională înfiinţată conform Legii 31/1990, şi nu o instituţie publică. Ea funcţionează pe gestiune economică, ceea ce înseamnă că îşi formează singură veniturile din contracte comerciale şi, prin urmare, se autofinanţează. Poşta Română este deţinută de statul român, prin Ministerul Comunicaţiilor si Societăţii Informaţionale, în proporţie de 75%, şi de Fondul Proprietatea (FP) în proporţie de 25%. Compania deţine cea mai mare reţea de distribuţie la nivel naţional, însemnând peste 80% din totalul subunităţilor poştale care operează, în prezent, în România. Peste 19 milioane de locuitori beneficiază de serviciile Poştei Române şi peste 7,5 milioane de adrese sunt acoperite de reţeaua poştală proprie.