Piața de e-commerce din România a înregistrat anul trecut o valoare de 2,8 miliarde de euro, conform datelor preliminarii, după ce în 2016 depășise pragul de 2 miliarde de euro, precizează Profit.ro. „În 2018, România păstrează trendul ascendent în vânzările online de 40%, numărul magazinelor online va fi de 14.000, iar în 2020, conform previziunilor noastre, piața va atinge valoarea de 5 miliarde de euro”, spune Florinel Chiș, director executiv Asociația Română a Magazinelor Online. În 2017, în România au fost 7,36 milioane de cumpărători online care au efectuat 8,7 achiziții per cumpărător în medie, conform studiului.
 
Apariția e-commerce a dus la schimbarea modelului de afaceri al firmelor de curierat, iar ponderea vânzărilor provenite de la clienții de e-commerce în totalul vânzărilor companiilor de curierat a crescut ajungând la 35-40% la finalul anului 2017, precizează Profit.ro.