.

Philips Lighting România oferă soluţii de iluminat inteligent de ultimă generație pentru ansamblul exclusivist de birouri Aviatorilor 8 recent finalizat, situat în Piața Victoriei, Bucureşti. „Noul spațiu, iluminat în premieră cu cele mai moderne soluții LED, reprezintă exemplul ideal de administrare eficientă a luminii naturale, întrunind toate criteriile impuse de conceptul smart office. Ne bucurăm că, prin intermediul sistemului şi al corpurilor de iluminat special create pentru a oferi atât eficiență energetică, cât şi confort, am putut contribui la finalizarea celui mai sustenabil complex de birouri din România”, precizează Silviu Bulzan (foto), Key Account Manager Office & Industry CEE, Philips Lighting.
 
Proiectul Aviatorilor 8, dezvoltat de NEPI Rockcastle - liderul investițiilor imobiliare din Europa Centrală și de Est, încorporează soluţii de iluminat inteligente integrate sub conceptul „smart office”, care îmbină în cel mai eficient mod lumina naturală cu soluţiile de iluminat artificial Philips Lighting. În lumea modernă, nu mai este de ajuns să avem acces doar la lumină, nevoile oamenilor sunt diverse, iar pentru a putea avea parte de cea mai bună experienţă posibilă în spaţiul pe care îl ocupăm la birou, este nevoie ca impactul luminii să fie maxim. Avem nevoie de confort, concentrare şi relaxare maximă, în funcţie de activitatea pe care vrem să o prestăm. Toate acestea au un numitor comun: lumina. 
 
 
Peste 500 de corpuri de ilumint LED au fost instalate în toate zonele clădirii cu o suprafață de aproximativ 7.700 mp, realizând o reducere a consumului de energie electrică cu peste 50% față de variantele convenționale. 
 
Sistemul inovator de iluminat al birourilor este format din corpuri arhitecturale suspendate Flatmoon, care creează automat un design ultra modern și dinamic pentru companiile care vor ocupa spațiile Aviatorilor 8, oferind totodată flexibilitate maximă chiriașilor datorită opțiunilor de control – corpurile de iluminat pot fi puse în funcțiune exclusiv în momentul și în locul în care este nevoie de lumină, contribuind astfel la maximizarea economiei. 
 
 
Tehnologia de ultimă generaţie asigură chiriașilor un mediu modern de lucru, unde pot avea un control deplin asupra climei, iluminatului și ambientului în general şi ajută la crearea unui mediu mai confortabil, mai productiv şi mai sustenabil. Mai mult decât atât, pentru că vorbim despre o clădire modernă unde sustenabilitatea are un rol foarte important, corpurile de iluminat cu tehnologie LED au reprezentat alegerea ideală. 
 
 
Noul spațiu de birouri, desfăşurat pe 3 etaje şi 3 niveluri subterane de parcare, reprezintă o îmbinare unică și inovatoare între arhitectura veche și cea modernă, fiind compus din Vila Oromolu, o clădire de patrimoniu, un spațiu de birouri cu design avangardist și o piațetă deschisă publicului larg.
 
 
Despre Philips Lighting
 
Philips Lighting (Euronext Amsterdam ticker: LIGHT), lider global în produse de iluminat, sisteme și servicii, este dedicat inovației care aduce valoare de business, asigurând experiențe care ajută la îmbunătățirea stilului de viață. Targetând piața profesională cât și pe cea de consum, suntem un lider al industriei prin utilizarea IoT (Internet of Things) în scopul transformării caselor, clădirilor și a spațiilor publice. Cu vânzări de peste 7,1 miliarde de Euro în 2016, are o echipă de aproximativ 34,000 de angajați în peste 70 de țări.  
 
 
 
Despre NEPI Rockcastle
 
NEPI Rockcastle este cel mai mare jucător imobiliar din Europa Centrală și de Est, listat la Bursa de Valori din Johannesburg și la Euronext Amsterdam. Compania se concentrează asupra creșterii și dezvoltării activelor imobiliare din piețe competitive din Europa Centrală și de Est, ocupând poziții de top în țări precum România, unde este cel mai mare deținător de proprietăți de retail, Polonia (al patrulea cel mai mare dezvoltator din retail) și Slovacia (a doua cea mai mare companie de pe acest segment), având o prezență puternică și în Croația, Cehia, Serbia și Bulgaria. 
Din portofoliul românesc al companiei fac parte Mega Mall, Mall Promenada, Vulcan Value Center, Shopping City Timișoara, City Park Constanţa, Ploiești Shopping City, Brăila Mall, Galaţi Shopping City, Shopping City Târgu-Jiu, Severin Shopping Center, Shopping City Deva şi alte centre comerciale. NEPI Rockcastle deţine în România şi clădirile de birouri Floreasca Business Park, The LakeView în Bucureşti, City Business Centre în Timişoara şi The Office în Cluj.
 

DB Global Technology inaugureaza un hub tehnologic

A Bank Is A Technology Company – Kim Hammonds, COO Deutsche Bank