.

Ministrul Educației, Liviu Pop, a declarat recent la Alba Iulia, într-o conferință de presă, că în maximum doi ani de zile părinții vor fi informați în timp real despre absențele și notele copiilor, printr-un proiect ce va fi implementat cu fonduri europene, precizează Agerpres. Totodată, conform lui Pop (foto), până la finalul perioadei menționate va exista Internet în toate unitățile școlare în care sunt activități de predare și, de asemenea, toate lecțiile demonstrative și tot ce înseamnă programe școlare vor fi pe Biblioteca Școlară Virtuală. Ministrul s-a arătat 'foarte optimist' că, prin proiectul Wireless campus, fiecare sală în care se face act de predare va beneficia de Internet, în prezent doar 66% dintre acestea având acces la acesta.
 
'Toate cele trei proiecte sunt integrate. Chiar săptămâna trecută am avut o discuție interministerială cu ministerul comunicațiilor, pentru a depune cele trei proiecte la Comisia Europeană pentru finanțare. Toate cumulate pot fi maximum 100 de milioane de euro. Sunt proiectele Ministerului Educației Naționale, alături de Ministerul Comunicațiilor', precizează Liviu Marian Pop.
 
Ministrul a mai spus că Biblioteca Școlară Virtuală se apropie de finalizare ca proiect și urmează să fie lansată.
 
'Toate lecțiile demonstrative și tot ce înseamnă programe școlare vor fi pe Biblioteca Virtuală, pe care o vor accesa toți copiii din sistemul de învățământ preuniversitar, și nu numai. (...). Prin programul de guvernare, avem și acel Catalog electronic. În maximum doi ani de zile, toate absențele și toate notele le vor primi fiecare părinte în timp real. Vor fi încărcate pe platformă. (...). Sunt elemente care, până la urmă, vor contribui la creșterea calității actului de educație', a conchis ministrul Educației.
 
Liviu Pop a participat pe 1 august la deschiderea unei conferințe internaționale de matematică și s-a întâlnit, de asemenea, cu conducerile Universității "1 Decembrie 1918" și Inspectoratului Școlar Județean Alba.

Popoviciu: RCS&RDS se pregateste pentru 5G. Nu e doar un upgrade de retea, ci un intreg ecosistem

Digi Mobil lanseaza serviciile Voce 4G (Volte) si Voce Wi-Fi (VoWiFi)

Decebal Fagadau: Constanta inaugureaza un prim proiect pilot smart city

Majoros, CEO Telekom: Ne pare rau ca am castigat proiectul RoNET, ne aduce pierderi financiare

Ovidiu Ghiman, Telekom: De 8 luni, proiectul RoNET este blocat. MCSI nu face receptia lucrarilor.

Primul demo live 5G din Romania si Europa de Sud-Est - Telekom Romania & Ericsson

5G will allow Industrial Internet development

Orange aniverseaza 20 de ani in Romania, pregateste 5G si lanseaza Orange Fab pentru startup-uri

Q&A dupa demonstratia Orange Romania 5G