.

O cursă automobilistică internațională inedită se va desfășura la sfârșitul lunii aprilie între patru "bolizi" invizibili cu ochiul liber, alcătuiți din doar câteva sute de atomi, informează AFP, citată de Agerpres. Cursa va avea loc în Franța, pe o pistă de 50.000 de ori mai mică decât grosimea unui pix. Organizată de CNRS (Centrul Național de Cercetare Științifică), competiția "Nanocar Race" se va desfășura timp de 36 de ore, la 28 și 29 aprilie la Toulouse. Cursa va putea fi urmărită în direct pe YouTube. "Este o premieră mondială!", precizează Christian Joachim, director de cercetare al CNRS, cel care a avut ideea acestei competiții între "autoturismele moleculare" care se deplasează cu ajutorul impulsurilor electrice transmise printr-un microscop care utilizează un fenomen important din mecanica cuantică, "efectul de tunel". Ele avansează cu energia unui impuls electric furnizat de un microscop care utilizează un fenomen în mecanica cuantică, prin 'tunelare'.
 
Această inițiativă nu reprezintă, însă, doar o distracție a oamenilor de știință cu mașinile de jucărie, ci ei vor urmări cu interes ce se va întâmpla în timpul evenimentului din care se pot afla lucruri importante. "Scopul este de a încerca să controlăm mișcarea mecanică a unei molecule de câțiva nanometri", a explicat Joachim care a adăugat că se speră ca într-o bună zi să poată fi create "motoare hiperminiaturizate ce vor putea avea diverse aplicabilități".
 
Din cei nouă concurenți înregistrați, organizatorii au pre-selectat șase, care vor sosi la Toulouse cu zece zile înainte de cursă, pentru ultimul antrenament, a explicat Joachim. Este vorba despre echipe din Franța, Germania, Japonia, Elveția, Statele Unite și din Statele Unite-Austria. Dintre acestea două vor fi eliminate înainte de competiție deoarece pista dispune de doar patru benzi.
 
Cursa se va desfășura la scară nanometrică, în incinta Centrului pentru dezvoltareaa materialelor și studiilor structurale (CEMES).

Popoviciu: RCS&RDS se pregateste pentru 5G. Nu e doar un upgrade de retea, ci un intreg ecosistem

Digi Mobil lanseaza serviciile Voce 4G (Volte) si Voce Wi-Fi (VoWiFi)

Decebal Fagadau: Constanta inaugureaza un prim proiect pilot smart city

Majoros, CEO Telekom: Ne pare rau ca am castigat proiectul RoNET, ne aduce pierderi financiare

Ovidiu Ghiman, Telekom: De 8 luni, proiectul RoNET este blocat. MCSI nu face receptia lucrarilor.

Primul demo live 5G din Romania si Europa de Sud-Est - Telekom Romania & Ericsson

5G will allow Industrial Internet development

Orange aniverseaza 20 de ani in Romania, pregateste 5G si lanseaza Orange Fab pentru startup-uri

Q&A dupa demonstratia Orange Romania 5G