.

O echipă de oameni de știință de la Universitatea Davis din California a studiat efectul jocurilor pentru antrenarea gândirii asupra persoanelor care suferă de depresie și a demonstrat că ele pot ameliora simptomele bolii. De asemenea, s-a observat că, atunci când participanților la cercetare li se amintea prin diverse mesaje să joace jocuri, erau mai înclinați să facă acest lucru mai des și să crească timpul dedicat acestei activități, ceea ce îi poate ajuta să aibă și mai multe beneficii de pe urma acestui tratament, informează Upi.com, citat de Agerpres. În cadrul studiului au fost testate șase jocuri video, de câte trei minute fiecare, pe 160 de studenți cu vârsta medie de 21 de ani. Cercetarea a demonstrat că în majoritatea situațiilor jocurile i-au ajutat pe subiecți să simtă că pot ține sub control depresia.
 
Jocurile au reprezentat o adaptare a testelor de antrenare neurofiziologică ce s-au dovedit eficiente pentru controlul cognitiv în cazul persoanelor care suferă de depresie.
 
Mesajele folosite pentru a le reaminti participanților să joace jocurile erau diferite în ceea ce privește abordarea participanților — fie prezentând o cauză internă a problemei, fie una externă — însă toate se încheiau cu mesaje inspiraționale menite să îi încurajeze pe subiecți să se joace.
 
Atunci când depresia era prezentată ca fiind cauzată intern, participanții au declarat că au simțit că ar putea face ceva pentru a-și controla starea, fapt ce susține studiile potrivit cărora jocurile pentru antrenarea minții pot declanșa schimbări la nivel cognitiv. Când depresia era prezentată ca având cauze externe, utilizatorii și-au dedicat mai mult timp jocurilor video, însă cercetătorii susțin că acest lucru s-a petrecut datorită implicării de moment și nu a avut rezultate pe termen lung.
 
"Prin intermediul utilizării mesajelor persuasive de aducere aminte... jocurile video pentru sănătatea mentală pot fi percepute și utilizate ca opțiune de tratament mai viabilă și mai puțin solicitantă", au declarat cercetătorii prin intermediul unui comunicat.
 
Studii anterioare au demonstrat că metodele de tratament bazate pe jocuri video pot avea un efect în tratarea depresiei, inclusiv în creșterea nivelului de fericire și diminuarea depresiei în rândul persoanelor în vârstă, însă oamenii de știință care au realizat cercetarea recentă au precizat că analizele anterioare nu au calculat reducerea simptomelor participanților.
 
Studiul a fost publicat în jurnalul "Computers in Human Behavior".

Popoviciu: RCS&RDS se pregateste pentru 5G. Nu e doar un upgrade de retea, ci un intreg ecosistem

Digi Mobil lanseaza serviciile Voce 4G (Volte) si Voce Wi-Fi (VoWiFi)

Decebal Fagadau: Constanta inaugureaza un prim proiect pilot smart city

Majoros, CEO Telekom: Ne pare rau ca am castigat proiectul RoNET, ne aduce pierderi financiare

Ovidiu Ghiman, Telekom: De 8 luni, proiectul RoNET este blocat. MCSI nu face receptia lucrarilor.

Primul demo live 5G din Romania si Europa de Sud-Est - Telekom Romania & Ericsson

5G will allow Industrial Internet development

Orange aniverseaza 20 de ani in Romania, pregateste 5G si lanseaza Orange Fab pentru startup-uri

Q&A dupa demonstratia Orange Romania 5G