.

Curtea de Apel Bucureşti a aprobat dosarul de fuziune dintre Banca Comercială Carpatica şi Patria Bank, permiţând celor două bănci să finalizeze în perioada imediat următoare toţi paşii procedurali şi operaţionali pentru implementarea efectivă a fuziunii. Patria Bank şi Banca Comercială Carpatica vor deveni astfel o singură bancă, ce va continua să fie listată la Bursă şi va purta numele de Patria Bank; noua bancă va fi prezentă în 73 de oraşe la nivel naţional, prin 111 sucursale, are peste 240.000 clienţi şi 3,816 miliarde lei în active, fiind dedicată creșterii gradului de bancarizare în România și susținerii antreprenorilor locali. 
 
La acest moment, data estimativă a implementării fuziunii este 1 mai 2017, dată condiţionată de emiterea hotărârii judecătoreşti prin care s-a constatat legalitatea hotărârilor adunărilor generale ale acţionarilor celor două bănci privind aprobarea fuziunii prin absorbţie dintre Banca Comercială Carpatica (societate absorbantă) şi Patria Bank (societate absorbită) şi s-a dispus înregistrarea în Registrul Comerţului a menţiunilor corespunzatoare referitoare la fuziune.  
 
Prioritatea celor două bănci este confirmarea datei fuziunii în cursul acestei săptămâni, în măsură să permită informarea în consecinţă a clienţilor si începerea integrării sistemelor şi operaţiunilor. 
 
Toate produsele, serviciile şi condiţiile contractuale aplicabile clienţilor se menţin în forma actuală până la data fuziunii, ulterior se vor aplica noile Condiţii Generale Bancare şi schimbările comunicate anterior clienţilor.
 
În vederea unei informări cât mai bune și transparente a clienților cu privire la toate aspectele fuziunii, a fost creată încă din noiembrie anul trecut o pagină web dedicată fuziunii celor două bănci: https://fuziune.patriabank.ro/despre-fuziune. 
 
Pe site-ul dedicat, precum și pe site-ul www.patriabank.ro, informațiile vor fi actualizate în timp real, clienții putând consulta aici toate detaliile și calendarul principalelor momente premergătoare fuziunii. De asemenea, programul Departamentului Relații Clienți a fost extins în perioada 25.04 – 15.05.2017 (de luni până vineri, în intervalul 08:30 – 20:00), astfel încât clienții să poată intra în legătură cu banca pentru orice detalii suplimentare. 
 
Despre procesul de fuziune
 
În primăvara anului 2016, Patria Bank a devenit acţionarul majoritar al Băncii Comerciale Carpatica (BCC), cu o deţinere de peste 64% din acţiunile BCC, aceasta din urmă devenind membră a Grupului Patria Bank care are ca acţionar majoritar fondul de investiţii Emerging Europe Accession Fund (EEAF). În urma fuziunii, noua bancă se va concentra pe segmentul de retail, integrând tehnologia pentru a simplifica accesul clienţilor la servicii financiare performante şi va continua să fie un partener solid şi de încredere pentru companiile româneşti mici şi mijlocii, contribuind la dezvoltarea mediului antreprenorial local. Acţiunile băncii rezultate din fuziune vor continua să fie listate la Bursa de Valori Bucureşti. 
 
Proiectul de fuziune al Băncii Comerciale Carpatica cu Patria Bank a primit în data de 29 noiembrie 2016 aprobarea prealabilă din partea Băncii Naționale a României, ceea ce a permis demararea formalităților finale de înregistrare a noii bănci și derularea operațiunilor necesare pentru integrarea efectivă.
 
Despre Grupul Patria Bank
 
Grupul Patria Bank este deţinut de Fondul de Investiții Emerging Europe Accession Fund (EEAF), un fond de private equity ai cărui principali investitori sunt BERD (Banca Europeană de Reconstrucţie şi Dezvoltare), FEI (Fondul European de Investiţii, parte a Grupului Băncii Europene pentru Investiţii), DEG (Banca de Dezvoltare, parte a grupului bancar KFW BSTDB (Banca de Dezvoltare a Regiunii Mării Negre). Grupul Patria Bank include Patria Bank, Banca Comercială Carpatica, Patria Credit IFN, SAI Carpatica Asset Management şi SAI Intercapital Invest.