.

Persoanele juridice care realizează venituri sub jumătate de milion de euro vor avea, din august, un regim fiscal unitar, prin aplicarea impozitului pe veniturile microîntreprinderilor în scopul de aducere în acest sistem și a celor care se află sub incidența impozitului specific, se arată într-un comunicat de presă al Ministerului Finanțelor Publice (MFP), citat de Agerpres. "Ministerul Finanțelor Publice vine în sprijinul contribuabililor și a mediului de afaceri cu Legea 177/2017 care aduce modificări importante Codului fiscal. Legea publicată în Monitorul Oficial nr. 0584 din 21 iulie 2017, clarifică unele măsuri, reformulează și reglementează mai exact condițiile de desfășurare a activităților economice", se arată în document.
 
MFP precizează că printre aceste măsuri se află crearea unui regim fiscal unitar pentru persoanele juridice care realizează venituri sub 500.000 de euro prin aplicarea impozitului pe veniturile microîntreprinderilor, scopul fiind acela de aducere în acest sistem și a persoanelor juridice care desfășoară activitățile aflate sub incidența impozitului specific. Măsura se aplică începând cu 1 august, fiind prevăzute reguli tranzitorii.
 
De asemenea, se elimină din sfera contribuabililor plătitori de impozit pe profit asociațiile de proprietari care efectuează doar încasarea cotelor de contribuție la cheltuielile asociației de proprietar.
 
"Abonamentele de sănătate suportate de angajator nu vor mai fi supuse impozitării pe venitul din salarii dacă au o valoare maximă de 400 de euro anual. (...) La înregistrarea în scopuri de TVA a unei persoane impozabile se va avea în vedere o analiză a riscului fiscal pe care aceasta îl prezintă și nu a intenției și capacității persoanei impozabile de a desfășura activitate economică. Aceleași principii vor fi avute în vedere și în cazul anulării/înregistrării în scopuri de TVA", menționează sursa citată.

Popoviciu: RCS&RDS se pregateste pentru 5G. Nu e doar un upgrade de retea, ci un intreg ecosistem

Digi Mobil lanseaza serviciile Voce 4G (Volte) si Voce Wi-Fi (VoWiFi)

Decebal Fagadau: Constanta inaugureaza un prim proiect pilot smart city

Majoros, CEO Telekom: Ne pare rau ca am castigat proiectul RoNET, ne aduce pierderi financiare

Ovidiu Ghiman, Telekom: De 8 luni, proiectul RoNET este blocat. MCSI nu face receptia lucrarilor.

Primul demo live 5G din Romania si Europa de Sud-Est - Telekom Romania & Ericsson

5G will allow Industrial Internet development

Orange aniverseaza 20 de ani in Romania, pregateste 5G si lanseaza Orange Fab pentru startup-uri

Q&A dupa demonstratia Orange Romania 5G