.

Ericsson prezintă o platformă 5G dedicată nevoilor primilor operatori care vor face trecerea către 5G și pentru a acoperi necesitățile aplicațiilor care generează trafic mare de date, cum ar fi cele dedicate realității virtuale sau realității augmentate. Astfel, Ericsson este prima companie care aduce pe piață soluții ce permit rețelelor de azi să evolueze fără probleme către următoarea generație de rețele. „Cu această lansare, prezentăm noua noastră platformă 5G pentru a susține începutul unei schimbări majore în capabilitățile rețelelor, permițând companiilor să ofere mai multe cazuri de utilizare ale tehnologiei 5G și noi modele de business pentru clienții lor. Este un prag important ce permite operatorilor să-și continue drumul și evoluția către 5G”, precizează Arun Bansal, Head of Business Unit Network Products la Ericsson. 
 
Noua platformă Ericsson cuprinde multiple soluții pentru 5G, de la core, radio, conectivitate până la sisteme digitale de suport, servicii de transformare și securitate. 
 
Ericsson estimează că, până în 2026 și pe măsură ce operatorii telecom se vor folosi de tehnologia 5G pentru digitalizarea industriei, vor exista oportunități de business în piață de aproximativ 582 miliarde de dolari. Pentru operatori, acest lucru înseamnă un potențial de creștere a veniturilor cu până la 34% în 2026. 
 
„Suntem mulțumiți de progresul pe care Ericsson îl face în avansarea tehnologiei 5G la nivel comercial,” a spus Roger Gurnani, Chief Technology Officer, Verizon. „Testele noastre cu clienții, folosind tehnologia 5G în peste 11 orașe din SUA, sunt un pas important în accelerarea drumului către viitoarea generație de servicii wireless.”
 
 
Primul sistem 5G core 
 
Ericsson a lansat și primul său sistem 5G core care poate susține multiple cazuri de utilizare pentru 5G, ajutând operatorii telecom să profite de oportunitățile de creștere. Datorită acestui lucru, Ericsson prezintă soluții noi atât pentru portofoliul sistemului 5G core, cât și pentru aplicații:
 
Federated network slices  pentru roaming 5G - care permit unui operator să ofere servicii de rețea la nivel global. 
 
Network slice management pentru a automatiza serviciile oferite și a asigura calitatea acestora și livrarea rapidă către consumatorii finali. 
 
Politici de administrare a datelor 5G generate de utilizatori astfel încât aceștia să beneficieze de cea mai bună calitate a serviciilor și de o integritate a datelor. 
 
Cloud distribuit pentru a facilita rularea aplicaților care necesită latență scăzută, precum celor de recunoaștere facială în timp real. Mai mult decât atât, acesta va permite separarea completă a controlului și a datelor utilizatorilor, precum și capacitate de stocare fără precedent.
 
Servicii de transformare 5G pentru a asigura virtualizarea rețelelor și migrarea acestora și operațiunilor către 5G core.
 
Primul portofoliu de soluții pentru conectivitate și acces 5G la nivel global
 
Ericsson adaugă noi tehnologii radio mid-band și high-band 5G soluției lansate, în premieră, anul trecut -  Ericsson 5G NR Radio. Astfel, disponibilitatea multiplelor tehnologii radio pentru toate intervalele de frecvență va aduce beneficii comunicațiilor 5G la nivel global. 
 
Susținerea acestor noi oportunități de business și aplicații va necesita livrarea de date în rețea de ordinul terabiților. Pentru a asigura capabilitățile necesare pentru rețea, Ericsson lansează și soluții optimizate de transport de date, ca noul MINI-LINK ce permite o viteză de 10Gbps.  
 
Ericsson va livra noi inovații și pentru rețele LTE și soluții LTE de 1Gbps. Noile produse vor complementa deja existentul Ericsson Radio System și vor crește atât eficiența energetică și spectrul rețelelor 4G, cât și acoperirea aplicațiilor. Mai mult decât atât, noile tehnologii radio vor crea rețele LTE foarte rapide, de 1Gbps.
 
„Noul portofoliu Ericsson 5G deschide noi oportunități”, a spus Daniel Staub, Head of Joint Mobile Grup, Swisscom. „Pe măsură ce facem primii pași către era 5G, noile tehnologii radio ne vor ajuta să creștem viteza rețelelor 4G. Cu ajutorul acestui lucru și al Ericsson, Swisscom rămâne lider tehnologic și oferă o experiență mai bună utilizatorilor.”
 
 
Ericsson la Mobile World Congress 2017
 
Începând cu 27 februarie și până pe 2 martie, în Barcelona, Spania, Ericsson demonstrează soluții inovatoare pentru rețelele viitorului.
Te invităm să ne vizitezi standul din Hall 2 sau să accesezi website-ul nostru pe durata MWC 2017 și să te alături conversațiilor și demonstrațiilor legate de: 5G, platforme și servicii pentru IT, Cloud, rețele, TV & Media, soluții conectate pentru toate industriile, Internetul Tuturor Lucrurilor și parteneriate pentru succes.
 
 
Despre Ericsson
 
Ericsson este lider la nivel mondial în tehnologii și servicii pentru telecomunicații, cu sediul în Stockholm, Suedia. Organizația noastră este formată din peste 111.000 experți care oferă servicii și soluții către clienți din 180 de țări, încă din 1876. Împreună construim un viitor mai conectat, în care oricine și orice industrie își poate atinge potențialul maxim. Vânzările nete ale companiei în 2016 au fost de 222,6 miliarde SEK (24,5 miliarde $). Ericsson este listată la bursa NASDAQ OMX în Stockholm și NASDAQ în New York. 
 
 

COMUNIC@TII Mobile & TelecomTV.ro @ MWC 2017, Barcelona (Teasing)

5G: evoluţie sau revoluţie?

Lansarea Platformei SMART CITY - BE SMART ROMANIA!