.

Ericsson și T-Mobile US împing limitele performanțelor rețelelor printr-o evoluție rapidă, folosind câteva din cele mai avansate tehnologii disponibile. Ericsson și T-Mobile au lucrat împreună la un plan de evoluție și optimizare a rețelelor cu scopul să ofere o experiență superioară utilizatorilor. Companiile vor continua să maximizeze succesul LTE și vor pregăti rețeaua pentru evoluția către 5G prin implementarea de îmbunătățiri ale tehnologiilor cheie incluse în 3GPP și după. „Rețeaua LTE a T-Mobile este cea mai avansată din SUA și vom continua să lansăm cele mai noi tehnologii care vor crea fundația pentru o rețea 5G făcută pentru mobilitate”, precizează Neville Ray, CTO, T-Mobile. „Lucrăm îndeaproape cu parteneri strategici precum Ericsson pentru a livra cea mai avansată tehnologie menită să îmbunătățească experiența clienților noștri.”
 
Încă de la lansarea record a rețelei LTE a T-Mobile – care a fost posibilă într-o mare parte datorită produsului Antenna-Integrated Radio (AIR) de la Ericsson – o evoluție continuă a tehnologiei AIR a ajutat T-Mobile să lanseze rapid anul trecut atât 4x4 MIMO, cât și 256 și 64 QAM. Aceste tehnologii au permis dublarea vitezelor maxime de transfer de date, iar prin folosirea lor împreună cu tehnologia carrier aggregation, T-Mobile va combina tot ceea ce deține în spectru într-o singură rețea de date, pentru a permite viteze Gigabit LTE anul acesta. T-Mobile se va foloși și de tehnologia LTE-U pentru a implementa rețeaua Gigabit LTE în mai multe zone. 
 
„Munca noastră cu T-Mobile ne-a împins să găsim cele mai bune soluțiile pentru o bază de utilizatori în continuă creștere”, a spus Ulf Ewaldsson, Chief Strategy and Technology Officer, Ericsson. „Spre exemplu, tehnologia noastră VoLTE îmbunătățită HD pentru LTE și Wi-Fi a crescut anul trecut calitatea și fiabilitatea audio pentru voce și muzică în apeluri. Standardele cresc constant, iar noi continuăm ne dezvoltăm echipele pentru a pregăti T-Mobile pentru călătoria către 5G.”
 
Ericsson a mai furnizat servicii de optimizare și îmbunătățire pentru 700 MHz, lucru care a permis T-Mobile să-și adapteze acoperirea și capacitatea de a gestiona creșterea traficului, asigurând, în același timp, servicii de calitate clienților săi. 
 
Ray a mai spus: „Ne pregătim pentru adevărata mobilitatea 5G. Cu o latență foarte scăzută, o bandă extrem de largă și viteze incredibile, rețelele 5G făcute pentru mobilitate sunt gata să permită una din cele mai mari transformări tehnologice din istorie.”
 
Ericsson la Mobile World Congress 2017
 
Începând cu 27 februarie și până pe 2 martie, în Barcelona, Spania, Ericsson demonstrează soluții inovatoare pentru rețelele viitorului. Te invităm să vizitezi standul din Hall 2 sau să accesezi website-ul Ericsson pe durata MWC 2017 și să te alături conversațiilor și demonstrațiilor legate de: 5G, platforme și servicii pentru IT, Cloud, rețele, TV & Media, soluții conectate pentru toate industriile, Internetul Tuturor Lucrurilor și parteneriate pentru succes.
 
Despre Ericsson
 
Ericsson este lider la nivel mondial în tehnologii și servicii pentru telecomunicații, cu sediul în Stockholm, Suedia. Organizația noastră este formată din peste 111.000 experți care oferă servicii și soluții către clienți din 180 de țări, încă din 1876. Împreună construim un viitor mai conectat, în care oricine și orice industrie își poate atinge potențialul maxim. Vânzările nete ale companiei în 2016 au fost de 222,6 miliarde SEK (24,5 miliarde $). Ericsson este listată la bursa NASDAQ OMX în Stockholm și NASDAQ în New York.
 
 

Popoviciu: RCS&RDS se pregateste pentru 5G. Nu e doar un upgrade de retea, ci un intreg ecosistem

Digi Mobil lanseaza serviciile Voce 4G (Volte) si Voce Wi-Fi (VoWiFi)

Decebal Fagadau: Constanta inaugureaza un prim proiect pilot smart city

Majoros, CEO Telekom: Ne pare rau ca am castigat proiectul RoNET, ne aduce pierderi financiare

Ovidiu Ghiman, Telekom: De 8 luni, proiectul RoNET este blocat. MCSI nu face receptia lucrarilor.

Primul demo live 5G din Romania si Europa de Sud-Est - Telekom Romania & Ericsson

5G will allow Industrial Internet development

Orange aniverseaza 20 de ani in Romania, pregateste 5G si lanseaza Orange Fab pentru startup-uri

Q&A dupa demonstratia Orange Romania 5G