.

Reprezintă inteligența artificială un pericol pentru omenire? Elon Musk (SpaceX, Tesla) și Mark Zuckerberg (Facebook) nu sunt deloc de acord în această privință, potrivit unui schimb de mesaje publicate de cei doi miliardari din Silicon Valley pe rețelele de socializare, informează AFP, citată de Agerpres. La jumătatea lunii iulie, Elon Musk a spus că "inteligența artificială este cea mai mare amenințare pentru civilizația noastră", în timpul unei conferințe, în fața guvernatorilor din Statele Unite, adăugând că "oamenii ar trebui să fie foarte îngrijorați". Miliardarul american a pledat pentru introducerea unei "reglementări" preventive în domeniul inteligenței artificiale, citând pericole precum "roboți care ucid oameni pe stradă" sau care "declanșează războaie manipulând informația". 
 
Aceste cuvinte sunt "iresponsabile", a declarat duminică Mark Zuckerberg, CEO-ul Facebook, răspunzând unei întrebări ce i-a fost adresată de un internaut în timpul unei transmisiuni live pe această rețea de socializare. 
 
"În legătură cu acest subiect, sunt optimist", a adăugat Mark Zuckerberg. După părerea lui, "în următorii 5 sau 10 ani, inteligența artificială va permite realizarea unor îmbunătățiri în viețile noastre", citând domeniul sănătății și cel al conducerii autonome a vehiculelor. 
 
Luni seară, Elon Musk a avut o reacție usturătoare pe Twitter, după cuvintele lui Mark Zuckerberg: "Înțelegerea lui față de acest subiect de discuție este limitată"
 
 
Giganții din Silicon Valley investesc masiv în domeniul inteligenței artificiale, inclusiv companiile deținute de Elon Musk și Mark Zuckerberg.
 
Facebook utilizează inteligența artificială mai ales pentru a elimina conținuturile problematice de pe rețeaua de socializare și a angajat ingineri specializați în inteligența artificială pentru a lucra la proiecte futuriste, precum comunicarea prin intermediul gândurilor.
 
Nu este pentru prima dată când Elon Musk formulează o serie de dubii în legătură cu dezvoltarea necontrolată a programelor de inteligență artificială, temându-se că ele vor avea efecte nefaste asupra oamenilor. Miliardarul a participat și la înființarea unui cabinet de cercetări științifice pentru a dezvolta un tip de inteligență artificială "umană".
 
La sfârșitul lunii martie, Elon Musk a anunțat înființarea unei noi companii, denumită Neuralink, care este dedicată realizării unei interfețe creier-computer.
 

Popoviciu: RCS&RDS se pregateste pentru 5G. Nu e doar un upgrade de retea, ci un intreg ecosistem

Digi Mobil lanseaza serviciile Voce 4G (Volte) si Voce Wi-Fi (VoWiFi)

Decebal Fagadau: Constanta inaugureaza un prim proiect pilot smart city

Majoros, CEO Telekom: Ne pare rau ca am castigat proiectul RoNET, ne aduce pierderi financiare

Ovidiu Ghiman, Telekom: De 8 luni, proiectul RoNET este blocat. MCSI nu face receptia lucrarilor.

Primul demo live 5G din Romania si Europa de Sud-Est - Telekom Romania & Ericsson

5G will allow Industrial Internet development

Orange aniverseaza 20 de ani in Romania, pregateste 5G si lanseaza Orange Fab pentru startup-uri

Q&A dupa demonstratia Orange Romania 5G