>
>
>

.

>
>
>
>

 

>
În timp ce, în România, procesul birocratic și teama legată de neîncasarea TVA fac imposibilă comercializarea de către persoane fizice a energiei regenerabile produse, în statul California nu va mai fi permisă construcția de case fără ca acestea să nu fie dotate cu panouri solare. California ar fi primul stat membru al SUA care va introduce o astfel de obligativitate. Dacă pe termen lung poate fi anticipată o reducere a costurilor, pe termen scurt, o astfel de decizie va majora prețul locuințelor și în special pe cel al finanțării achiziției, precizează Profit.ro. Actul normativ din California urmează să intre în vigoare începând cu 2020 și va fi aplicat noilor clădiri rezidențiale cu maximum trei etaje.
 
În 2012, California a adoptat un act normativ pe aceeași temă care impunea construirea acoperișurilor noilor case astfel încât acestora să le fie adăugate cu ușurință panouri solare, precizează Profit.ro.
>

>