>
>
>

.

>
>
>
>

 

>
Comisia Europeană a propus pe 6 iunie crearea primului program Europa digitală și efectuarea de investiții în valoare de 9,2 miliarde euro în vederea alinierii următorului buget pe termen lung al UE (2021-2027) la provocările tot mai mari din domeniul digital, precizează ec.europa.eu. „Piața unică digitală oferă cadrul juridic necesar pentru ca cetățenii și întreprinderile să beneficieze pe deplin de transformarea digitală. Scopul nostru a fost să propunem un buget al UE care să fie adaptat provocărilor viitoare: transformarea digitală este luată în considerare în toate propunerile, de la transporturi, energie și agricultură la asistență medicală și cultură. Pentru a consolida această abordare, propunem astăzi sporirea investițiilor în inteligența artificială, calculul de înaltă performanță, securitatea cibernetică, competențele și guvernarea electronică – toate identificate de liderii UE ca domenii-cheie pentru competitivitatea viitoare a UE”, precizeaza Andrus Ansip (foto), vicepreședinte pentru piața unică digitală.
 
Prin adoptarea Strategiei privind piața unică digitală, am instituit un cadru de reglementare adaptat erei digitale. Pe lângă această strategie, trebuie să se asigure finanțare și investiții la fel de ambițioase în programul Europa digitală pentru îmbunătățirea competitivității internaționale a UE, precum și pentru dezvoltarea și consolidarea capacităților digitale strategice ale Europei. Aceste capacități-cheie vizează calculul de înaltă performanță, inteligența artificială, securitatea cibernetică și competențele digitale avansate, asigurându-se utilizarea pe scară largă și accesibilitatea acestora în toate sectoarele economiei și ale societății, atât de către întreprinderi, cât și de către sectorul public. 
 
Mariya Gabriel, comisarul pentru economie digitală și societate digitală, a precizat: „Primul program digital paneuropean reprezintă un pas important în consolidarea poziției de lider mondial deținută de Europa în ceea ce privește transformarea digitală. Vom investi în capacități digitale strategice, cum ar fi inteligența artificială, calculul de înaltă performanță și securitatea cibernetică, și, ca în cazul tuturor inițiativelor noastre digitale, vom acorda un loc central cetățenilor europeni în cadrul programului. Unul dintre principalii piloni ai programului constă în investiții care să le permită cetățenilor noștri să dobândească competențele digitale avansate de care au nevoie pentru a avea acces la cele mai recente tehnologii digitale și a le utiliza în mod corespunzător.”
 
Propunerea Comisiei vizează cinci domenii:
 
Supercalculatoare: Se vor acorda 2,7 miliarde euro pentru finanțarea de proiecte în vederea dezvoltării și consolidării facilităților de calcul de înaltă performanță și de prelucrare a datelor în Europa, lucru care este esențial pentru dezvoltarea a numeroase domenii – de la asistența medicală și energia din surse regenerabile până la siguranța auto și securitatea cibernetică. Această finanțare va asigura astfel o utilizare mai eficace și mai largă a calculului de înaltă performanță, atât în sectorul public, cât și în cel privat, inclusiv la nivelul întreprinderilor mici și mijlocii. Programul Europa digitală va avea ca obiectiv să dezvolte o infrastructură de talie internațională în materie de supercalculatoare și de prelucrare a datelor, care să fie dotată cu capacități exascale (un miliard de miliarde sau 1018 calcule pe secundă) până în exercițiul financiar 2022/2023, precum și cu capacități post-exascale până în exercițiul financiar 2026/2027, astfel încât UE să dispună de propriile resurse independente și competitive în materie de tehnologii, să atingă excelența în materie de aplicații și să extindă disponibilitatea și utilizarea calculului de înaltă performanță. Inițiativele planificate se vor baza pe strategia europeană privind supercalculatoarele, care va ajuta UE să avanseze în numeroase domenii, de la asistența medicală și energia din surse regenerabile până la siguranța vehiculelor și securitatea cibernetică.
 
Inteligență artificială: Sunt prevăzute 2,5 miliarde euro pentru favorizarea răspândirii inteligenței artificiale în întreaga economie și societate europeană. Acest buget se bazează pe abordarea europeană privind inteligența artificială, prezentată la 25 aprilie 2018: scopul este stimularea investițiilor pentru valorificarea la maximum a inteligenței artificiale, ținându-se cont în același timp de transformările socioeconomice pe care le cauzează aceasta și asigurându-se un cadru etic și juridic adecvat. Programul Europa digitală va facilita accesul autorităților publice și al întreprinderilor, în special al celor de mici dimensiuni, la instalațiile de testare și experimentare a inteligenței artificiale în statele membre, în timp ce consolidarea investițiilor în cercetare și inovare în cadrul programului Orizont Europa îi va permite UE să se mențină în prima linie în ceea ce privește progresele științifice și tehnologice în materie de inteligență artificială. Comisia propune crearea unor „biblioteci europene” comune de algoritmi care să fie accesibile tuturor, cu ajutorul căreia sectorul public și sectorul privat să identifice și să achiziționeze soluția cea mai adecvată pentru nevoile lor. La nivelul întregii Uniuni se vor crea platforme deschise și se va acorda acces la spații de date industriale pentru inteligența artificială în cadrul centrelor de inovare digitală, care vor oferi instalații de testare și informații întreprinderilor mici și inovatorilor de la nivel local.
 
Securitate cibernetică și încredere: Se vor investi 2 miliarde euro în protejarea economiei digitale, a societății și a democrațiilor Uniunii prin promovarea apărării cibernetice și a sectorului securității cibernetice din UE, prin finanțarea de echipamente și infrastructură de ultimă generație în domeniul securității cibernetice, precum și prin sprijinirea dezvoltării competențelor și a cunoștințelor necesare. Propunerea se bazează pe o gamă largă de măsuri privind securitatea cibernetică prezentate în septembrie 2017, precum și pe primul act legislativ adoptat la nivelul UE privind securitatea cibernetică, care a intrat în vigoare în mai 2018.
 
Competențe digitale: Prin alocarea unei sume de 700 de milioane euro se va garanta că forța de muncă actuală și viitoare va avea posibilitatea de a dobândi cu ușurință competențe digitale avansate prin cursuri de formare și stagii de pregătire la locul de muncă pe termen lung și pe termen scurt, indiferent de statul membru de reședință al participanților. În cadrul programului Europa digitală, centrele de inovare digitală vor desfășura programe specifice menite să ajute întreprinderile mici și mijlocii și administrațiile publice să ia măsurile necesare pentru ca personalul lor să dobândească competențele avansate necesare pentru a putea avea acces la noile posibilități pe care le oferă calculul de înaltă performanță, inteligența artificială și securitatea cibernetică.
 
Asigurarea utilizării pe scară largă a tehnologiilor digitale la nivelul întregii economii și societăți: Prin alocarea a 1,3 miliarde euro se va asigura transformarea digitală a administrației publice și a serviciilor publice și interoperabilitatea acestora în Uniunea Europeană și se va facilita accesul la tehnologii și know-how pentru toate întreprinderile, în special pentru IMM-uri. Centrele de inovare digitală vor avea rolul de „ghișee unice” pentru întreprinderile mici și mijlocii și administrațiile publice, oferind acces la expertiză tehnologică și la facilități de experimentare, precum și consiliere pentru o mai bună evaluare a interesului economic al proiectelor de transformare digitală. Va fi susținută o rețea de centre de inovare digitală, asigurându-se cea mai mare acoperire geografică posibilă în întreaga Europă. Centrele de inovare digitală reprezintă la ora actuală unul dintre principalele elemente ale strategiei de digitalizare a industriei europene.
Etapele următoare
 
Este esențial să se ajungă rapid la un acord asupra întregului buget pe termen lung al UE și asupra propunerilor sectoriale, pentru ca fondurile UE să dea rezultate pe teren cât mai curând posibil.
 
Având în vedere caracterul urgent al situației și amploarea investițiilor necesare, există argumente puternice în favoarea intervenției UE pentru finanțarea și coordonarea acțiunilor în comun, la o scară care să poată oferi un răspuns provocărilor pe care le presupune transformarea digitală. Acest lucru ar trebui să asigure faptul că beneficiile generate de noile tehnologii digitale sunt partajate pe deplin.
 
Neacoperirea rapidă a deficitului de investiții ar risca să slăbească capacitatea de inovare și competitivitatea industrială a UE.
 
Ajungerea în 2019 la un acord privind următorul buget pe termen lung ar asigura o tranziție fără probleme între actualul buget pe termen lung (2014-2020) și noul buget, precum și previzibilitatea finanțării, în beneficiul tuturor.
 
Context
 
Europa digitală este un program nou, care face parte din capitolul „Piața unică, inovarea și sectorul digital” al propunerii de buget pe termen lung al UE. Având la bază Strategia privind piața unică digitală lansată în mai 2015 și realizările pe care le-a permis aceasta în ultimii ani, programul are ca obiectiv principal asigurarea faptului că transformarea digitală a Europei este în beneficiul cetățenilor și al întreprinderilor.
 
Datorită suplimentării fondurilor, UE va putea investi mai mult în economia și societatea digitală. Comisia mai propune astăzi și mărirea bugetului pentru proiectele de infrastructură digitală din cadrul Mecanismului pentru interconectarea Europei la 3 miliarde EUR. Mecanismul pentru interconectarea Europei se concentrează asupra proiectelor cu cea mai mare valoare adăugată europeană, în special asupra conexiunilor transfrontaliere. În sectorul digital, acesta va contribui la asigurarea, până în 2025, a accesului tuturor actorilor socioeconomici importanți, cum ar fi școlile, spitalele, nodurile de transport, principalii furnizori de servicii publice și întreprinderile puternic digitalizate, la conexiuni în bandă largă adaptate exigențelor viitorului.
 
În afară de programul Europa digitală, este necesar ca finanțarea pentru cercetare și inovare în domeniul tehnologiilor digitale de generație următoare să fie continuată și consolidată în cadrul programului Orizont Europa prevăzut în următorul cadru financiar multianual. Cele două programe vor conlucra: în timp ce Orizont Europa asigură investiții esențiale în cercetare și inovare, Europa digitală valorifică aceste rezultate pentru a crea infrastructura necesară, sprijinind totodată implementarea și consolidarea capacităților, care, la rândul lor, vor asigura o contribuție la cercetările viitoare în domeniul inteligenței artificiale, al roboticii, al calculului de înaltă performanță și al volumelor mari de date.
>

>