.

Belgia și-a respectat promisiunea de a solicita Curții Europene de Justiție (CEJ) verificarea compatibilității  Sistemului de Justiție pentru Investitori (Investment Court System, ICS), introdus  prin acordul comercial CETA [1], cu legislația europeană. O opinie a Curții, prin care s-ar identifica o eventuală incompatibilitate, ar pune sub semnul întrebării viitorul ratificării CETA de către parlamentele naționale.

Aceste tribunale speciale le permit investitorilor străini să dea în judecată guvernele pentru decizii care le afectează investiția, inclusiv pentru politici adoptate în interes public, cum ar fi interzicerea energiei nucleare sau reglementări de mediu mai stricte. Prin ICS, investitorii se vor putea adresa direct tribunalelor de investiții internaționale, ingnorând instanțele naționale. Acest lucru, ar putea reprezenta o încălcare a legislației UE, care dă întâietate curților de justiție naționale.

Avocatul pe probleme comerciale Laurens Ankersmit de la ClientEarth a spus:Sistemul de Justiție pentru Investitori din cadrul CETA este în sfârșit în drum spre Luxembourg și acum este la latitudinea Curții Europene de Justiție să decidă dacă este compatibil cu sistemul juridic european.

Reglementările privind investițiile internaționale nu trebuie să submineze autoritatea propriilor noastre curți de justiție și tribunale. Având în vedere că reglementările UE protejează  această autoritate, există serioase îndoieli că sistemul din CETA poate supraviețui analizei amănunțite a CEJ. Dacă CEJ ne dă dreptate, ar fi o victorie uriașă pentru principiul statului de drept și pentru judecătorii din întreaga Europă.”

Decizia vine ca urmare a angajamentului Belgiei de a clarifica legalitatea ICS. Acest angajament a fost convenit în urma solicitării guvernului Valoniei și a altor patru guverne regionale din Belgia. Experții juridici europeni au avertizat că tribunalul de investiții prevăzut în CETA ar submina autonomia sistemului juridic al UE și în consecință nu este compatibil cu Tratatele Europene. [2]

Paul de Clerck, coordonator de program pentru Justiție Economică în cadrul organizației Friends of the Earth Europe, afirmă: „Acordurile comerciale care le permit investitorilor să meargă la tribunale speciale și să înlăture tribunalele normale nu sunt acceptabile. Salutăm faptul că acum Curtea Europeană de Justiţie va decide cu privire la legalitatea Sistemului Tribunalelor de Investiții. Dacă decide că acest sistem contravine legislației europene, acesta va fi sfârșitul CETA așa cum este acum.

CEJ a emis în luna mai o opinie, conform căreia acordurile comerciale dintre UE și alte țări trebuie aprobate de toate statele membre.

Curtea a afirmat clar că soluționarea disputelor dintre investitor și stat afectează autoritatea tribunalelor naționale, dar din opinia respectivă nu reieșea dacă acest sistem este sau nu legal conform legislației UE, pentru că acest lucru nu intra în sfera de analiză a cazului respectiv. Solicitarea Belgiei va clarifica acum acest aspect juridic.

Analiza [3] realizată de ClientEarth arată că reglementările privind investițiile din acordurile comerciale ar putea încălca legislația UE, deoarece afectează autoritatea curților de justiție din întreaga Uniune Europeană.

Este de așteptat ca dosarul solicitării să fie depus la Curtea Europeană în câteva zile.

Pentru mai multe informații: Dr. Laurens Ankersmit, Avocat / Jurist, Comerț & Mediu, tel: +32 (0) 2 808 4321, e-mail: lankersmit@clientearth.org, ClientEarth - Bruxelles

 

[1] Acordul economic și comercial cuprinzător (în engleză Comprehensive Economic and Trade Agreement, CETA ) este un acord de liber schimb între Canada și Uniunea Europeană. http://campanie.de-clic.ro/stop-CETA

[2] https://www.de-clic.ro/stiri/profesori-drept-CETA-TTIP-ISDS

[3] https://www.documents.clientearth.org/library/download-info/legality-of-investor-state-dispute-settlement-under-eu-law/