.

Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM) a publicat astăzi spre consultare publică propunerile pentru planul său de acţiuni pentru anul 2018. „Principalele repere ale anului viitor vor fi implementarea legii infrastructurii și pregătirea terenului pentru acordarea spectrului necesar dezvoltării 5G. Ne vom concentra și pe partea de informare și educare a utilizatorilor, pentru că evoluția pieței de comunicații și servicii poștale din România aduce cu ea beneficii, dar și provocări pentru cei care folosesc aceste servicii” – a declarat Sorin GRINDEANU, președintele ANCOM. 

Legea regimului infrastructurii nr. 159/2016

Printre cele mai importante proiecte ale anului 2018 se numără acțiunile vizând aplicarea efectivă a prevederilor legii infrastructurii – Legea 159/2016, cu scopul de a reduce costurile cu dezvoltarea rețelelor de bandă largă în România. Pe parcursul anului vor fi luate măsurile necesare pentru realizarea inventarului naţional al reţelelor publice de comunicaţii electronice şi a elementelor de infrastructură fizică asociate acestora, vor fi stabilite tarifele pentru exercitarea dreptului de acces pe proprietatea publică și va demara colaborarea cu Ministerul comunicațiilor și Societății Informaționale și Ministerul Dezvoltării   Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene pentru elaborarea normativelor tehnice privind proiectarea și realizarea infrastructurilor fizice și a rețelelor de comunicații electronice.

Administrarea și gestionarea spectrului de frecvențe

În 2018, ANCOM va elabora și adopta strategia națională privind acordarea drepturilor de utilizare a spectrului radio în benzile de frecvențe de 700 MHz, 800 MHz, 1500 MHz, 2600 MHz, 3400-3600 MHz și 26 GHz pentru sisteme de comunicații mobile de bandă largă, inclusiv pentru implementarea sistemelor de generație viitoare (5G).

Totodată, Autoritatea va elabora și adopta planul de măsuri și calendarul național privind alocarea spectrului radio în banda de frecvențe 470-790 MHz și va organiza o consultare publică în vederea organizării licitațiilor pentru alocarea spectrului din banda VHF (174-230 MHz) și UHF (470-694 MHz) pentru servicii digitale de radiodifuziune terestră (T-DAB si DVB-T2).

Reglementări privind serviciile de comunicaţii electronice

Pentru a crește competitivitatea accesului la rețelele de comunicații, în 2018 ANCOM va revizui piețele relevante corespunzătoare serviciilor de linii închiriate-segmente terminale și de tranzit comutat al apelurilor în rețelele publice de telefonie, va elabora decizia privind impunerea cerințelor tehnice armonizate la nivel național, asociate interconectării IP, în conformitate cu rezultatele  revizuirii analizelor de piață și va lua măsurile necesare pentru implementarea proiectului de dezvoltare a soluțiilor de măsurare a calității serviciului de acces la internet pe suportul Netograf.ro.

Monitorizarea și controlul spectrului radio

În afară de campaniile de monitorizare și control pentru determinarea gradului de acoperire cu semnal și supravegherea utilizării eficiente a spectrului de frecvențe desfășurate anual, ANCOM are în planul său de acțiuni și derularea unei campanii de control pentru verificarea modului în care furnizorii de servicii de comunicații electronice destinate publicului includ în contractele încheiate cu consumatorii anumite informații.

Pentru a crește gradul de informare a utilizatorilor cu privire la echipamentele neconforme care afectează utilizarea în condițiile din licențe a spectrului de frecvențe radio, ANCOM va derula și o campanie de informare menită să descurajeze utilizarea de echipamente radio fără marcaj CE.

Reglementări privind serviciile poștale

În ceea ce privește piața serviciilor poștale, Autoritatea are în plan mai multe proiecte care vizează desemnarea unuia sau mai multor furnizori de serviciu universal și verificarea cererii de compensare a costului net aferent anului 2017.

Procesul de consultare publică

Planul de acţiuni al ANCOM propus pentru anul 2018 poate fi consultat aici, persoanele interesate fiind invitate să formuleze şi să transmită observaţii şi propuneri până la data de 12.01.2018, pe adresa sediului central al ANCOM (Str. Delea Nouă nr.2, sector 3, Bucureşti), direct la registratură sau prin intermediul direcţiilor regionale ale Autorităţii. Observaţiile pot fi transmise şi prin fax la numărul +40 372 845 402 sau prin e-mail pe adresa consultare@ancom.org.ro