.

ANCOM supune consultării publice un chestionar privind implementarea serviciului universal în domeniul serviciilor poștale. „Fiecare cetățean are dreptul de a beneficia permanent de servicii poştale la un anumit nivel de calitate, în orice punct de pe teritoriul României, la tarife accesibile – acesta este pe scurt serviciul universal. În ultimii ani, atât la nivel internațional, cât și național, serviciile poștale s-au diversificat nu doar ca urmare a apariției unor servicii inovative oferite de furnizori, ci și ca rezultat al modificării comportamentului de consum al utilizatorilor odată cu dezvoltarea comerțului electronic și al digitalizării. În acest context, ne dorim să aflăm opinia reprezentanților industriei de profil cu privire la furnizarea serviciului universal pentru ca demersurile Autorității să fie în concordanță cu necesitățile pieței românești, dar și cu așteptările cetățenilor”, precizează Sorin Grindeanu (foto), Președintele ANCOM.
 
Opiniile exprimate cu ocazia acestei consultări vor servi la fundamentarea deciziilor ANCOM privind necesitatea desemnării unuia sau mai multor furnizori de serviciu universal, precum și, în cazul demarării de către ANCOM a unei proceduri în acest sens, a stabilirii obligațiilor ce vor fi impuse în sarcina furnizorului/furnizorilor de serviciu universal.
 
Consultarea publică
 
Autoritatea a elaborat un chestionar care se adresează tuturor actorilor activi pe piața serviciilor poștale din România (furnizori de servicii poștale, asociații ale consumatorilor și ale industriei poștale, comercianți online etc.) pentru a afla opinia acestora cu privire la implementarea serviciului universal începând cu anul 2019. 
 
Cei interesați sunt invitați să-și exprime opinia asupra necesității și oportunității desemnării unuia sau a mai multor furnizori de serviciu universal pentru furnizarea unui set minim de servicii din sfera serviciului universal, a perioadei optime pentru care consideră utilă această desemnare, precizând și care sunt categoriile de servicii pentru care consideră necesară existența unui furnizor desemnat. De asemenea, se pot exprima opinii asupra obligațiilor care ar trebui impuse furnizorului sau furnizorilor de serviciu universal poștal, respectiv asupra frecvenței de livrare impuse pentru localitățile aflate în cazuri sau în condiții geografice excepționale, a programului cu publicul pentru fiecare punct de acces și a repartiției acestor puncte de acces în raport cu populația sau a posibilității asocierii dintre doi sau mai mulți furnizori pentru a realiza acoperirea geografică impusă furnizorului de serviciu universal. 
 
ANCOM invită toate persoanele interesate să transmită răspunsuri la întrebările din chestionarul publicat pe pagina de internet a ANCOM, aici, până cel târziu la data de 29.06.2018, pe adresa sediului central al ANCOM (Str. Delea Nouă nr.2, sector 3, Bucureşti), direct la registratură sau prin intermediul direcţiilor regionale ale Autorităţii. Observaţiile pot fi transmise şi prin fax la numărul +40 372 845 402 sau prin e-mail pe adresa consultare@ancom.org.ro. 
 
Serviciul universal
 
Serviciul universal reprezintă instrumentul legislativ prin intermediul căruia este asigurat dreptul fiecărei persoane de a beneficia de furnizarea permanentă a serviciilor poștale incluse în sfera serviciului universal, la un anumit nivel de calitate, în orice punct de pe teritoriul României, la tarife accesibile tuturor utilizatorilor. Prin urmare, asigurarea furnizării acestor servicii de bază, prin impunerea de obligații specifice în sarcina unuia sau a mai multor furnizori de servicii poștale, are ca scop facilitarea incluziunii sociale a unor anumite categorii de populație sau a unor zone defavorizate, preponderent rurale, urmare a eșecului pieței de a furniza servicii pe baze comerciale, în condițiile ce guvernează conceptul de serviciu universal. 
 
În prezent, în România, Compania Națională Poșta Română S.A. (denumită în continuare CNPR) este desemnată ca furnizor de serviciu universal de la data de 1 ianuarie 2014 până la data de 31 decembrie 2018, având o serie de drepturi și obligații stabilite prin intermediul Deciziei președintelui ANCOM nr. 1158/2013, cu modificările și completările ulterioare. După expirarea acestei perioade, în vederea asigurării continuității furnizării serviciului universal, este necesară analizarea măsurii în care este oportună organizarea unei noi proceduri de desemnare ori dacă serviciile din sfera serviciului universal pot fi asigurate prin intermediul mecanismelor concurențiale din piață.
 
Serviciile incluse în sfera serviciului universal sunt:
 
a) colectarea, sortarea, transportul și livrarea trimiterilor poștale interne și internaționale având ca obiect trimiteri de corespondență, pachete mici și imprimate, în greutate de până la două kg, inclusiv;
 
b) colectarea, sortarea, transportul și livrarea coletelor poștale interne și internaționale, în greutate de până la 10 kg, inclusiv;
 
c) distribuirea coletelor poștale în greutate de până la 20 kg, inclusiv, expediate din afara teritoriului României către o adresă aflată pe teritoriul acesteia;
 
d) serviciul de trimitere recomandată având ca obiect trimiteri poștale din categoria prevăzută la lit. a);
 
e) serviciul de trimitere cu valoare declarată având ca obiect trimiteri poștale din categoriile prevăzute la lit. a) – c);
 
f) colectarea, sortarea, transportul și livrarea cecogramelor interne și internaționale.