.

Programul "Start-Up Nation - România" a fost gândit să aibă un impact real asupra oricărui cetățean, nu doar asupra unor structuri asociative vizate deja de alte programe, a precizat pe 5 aprilie, la Pitești, ministrul pentru Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat, Alexandru Petrescu (foto), citat de Agerpres. "Sentimentul meu este că multe dintre programe nu au reușit să treacă cu adevărat, să penetreze dincolo de proximitatea administrației ministerului, sau eventual câteva medii asociative, și acolo doar la vârful lor, nici măcar spre beneficiul întregii piramide a unei asociații. 'Start-Up Nation' a fost gândit să transceadă puțin peste aceste zone și să aibă un impact real asupra omului de pe stradă. (...) E nevoie de ceva, de acel mic imbold care te face să spui: 'Știi ce? O să deschid o afacere, o să devin antreprenor'. La unii, acel imbold apare la momentul potrivit, cu intensitatea potrivită, cu chemarea potrivită, la unii nu apare niciodată. (...) 'Start-Up Nation' trebuie să-i ajute pe toți, dar cel mai important este că insuflă o nouă abordare pentru ecosistemul de afaceri și comercial al României", a declarat ministrul în cadrul unei dezbateri privind Programul "Start-Up Nation — România".
 
În opinia sa, noul program trebuie să se caracterizeze prin simplitate, pentru a fi cât mai accesibil tuturor celor interesați să înceapă o afacere.
 
"Este vorba și de a oferi opțiuni oamenilor. (...) Trebuie să fie simplu de evaluat, trebuie ca un potențial aplicant să înțeleagă dintr-o privire dacă e ceva pentru el sau nu e pentru el, trebuie să fie simplu de a aplica, trebuie să fie simplu de transmis, simplu de asimilat, simplu de înființat firma, simplu de crescut, condițiile de conformare să fie simplu de înțeles, pentru că în momentul în care intrăm în complexități, am restrâns foarte mult arealul de interes al oamenilor, și nu asta ne dorim. Ne dorim ca acest program să-i atingă pe toți cei care, poate, nu au fost antreprenori niciodată, dar își doresc, pe toți antreprenorii care doresc o a doua, o a treia, o a patra șansă", a mai spus Alexandru Petrescu.
 
Programul "Start-Up Nation — România", care se va desfășura pe o perioadă de patru ani, își propune finanțarea a aproximativ 10.000 de noi firme anual. Prin acest program ar putea fi create peste 20.000 de locuri de muncă în fiecare an, în condițiile în care pentru un grant de 100.000 de lei, IMM-urile au obligația de a angaja minim o persoană, iar pentru 200.000 de lei minim două persoane.
 
Bugetul pentru Programul "Start-Up Nation — România" este de 400 de milioane de euro, bani care vor proveni atât din bugetul de stat, cât și din bugetul Uniunii Europene.

Popoviciu: RCS&RDS se pregateste pentru 5G. Nu e doar un upgrade de retea, ci un intreg ecosistem

Digi Mobil lanseaza serviciile Voce 4G (Volte) si Voce Wi-Fi (VoWiFi)

Decebal Fagadau: Constanta inaugureaza un prim proiect pilot smart city

Majoros, CEO Telekom: Ne pare rau ca am castigat proiectul RoNET, ne aduce pierderi financiare

Ovidiu Ghiman, Telekom: De 8 luni, proiectul RoNET este blocat. MCSI nu face receptia lucrarilor.

Primul demo live 5G din Romania si Europa de Sud-Est - Telekom Romania & Ericsson

5G will allow Industrial Internet development

Orange aniverseaza 20 de ani in Romania, pregateste 5G si lanseaza Orange Fab pentru startup-uri

Q&A dupa demonstratia Orange Romania 5G