.

Pe 8 aprilie a avut loc în Universitea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia, deschiderea oficială a etapei de Hackathon, parte din programul național Innovation Labs 2017. Evenimentul a fost organizat de către Tech Lounge, în parteneriat cu Orange Romania, Municipiul Alba Iulia și Universitatea „1 Decembrie 1918”, în cadrul proiectului pilot de oraș inteligent demarat de către municipalitatea albaiuliană și Ministerul Comunicațiilor și Societății Informaționale. La deschiderea hackathonului au vorbit: Gheorghe Sârbu din partea Tech Lounge, Daniel Breaz, rectorul Universităţii „1 Decembrie 1918”, Gabriel Pleşa, viceprimar al municipiului Alba Iulia, Marius Bostan, fost ministru al comunicațiilor, Senior Advisor „Fundaţia Naţională a Tinerilor Manageri” şi Cristian Paţachia-Sultănoiu, Development & Innovation Manager Orange România. 

După adresările oficiale, a avut loc prezentarea fulger – un singur minut pentru fiecare echipă, prezentare susţinută de către un reprezentant desemnat – după care participanţii s-au retras în sala de hackathon.

Pe durata hackathonului, membrii juriului au interacţionat permanent cu echipele concurente, obţinând informaţii în plus despre fiecare proiect în parte şi analizând capacitatea de realizare şi expunere a acestora în cele mai bune condiţii. Descriem pe scurt echipele şi proiectele inovatoare prezente la hackathon:

WhiteRCPT – o aplicație pentru sistemele de operare iOS care contribuie la menţinerea sub control a cheltuielilor personale. De asemenea, oferă date despre lucrurile pe care sunt cheltuiţi banii lunar, acolo unde conturile bancare și cardurile nu ajută: la cheltuielile de tip „cash”. Aplicaţia fotografiază bonul fiscal, după care face un sumar al cheltuielilor.

SMity – integrează informații eterogene, precum datele de la senzorii uRadMonitor de calitate a aerului, informații privind fluxul de persoane și iluminatul public. Pe baza acestor fluxuri, SMity prezintă un profil al vieții orașului accesibil și inteligibil persoanelor cu orientări profesionale și interese diverse, precum decidenții din zona politică și de afaceri, experții privind sănătatea publică, cultura sau infrastructura urbană, locuitorii orașului sau turiștii.

Qivee - un dispozitiv de încărcare wireless pentru telefoane, personalizat pentru restaurante și firme. Cu un design modular, acesta poate fi adaptat ca dimensiune, pentru a încărca telefoanele clienților și a afișa pe mobil informații orientate către utilizator (meniul, oferte speciale și publicitate în cadrul restaurantelor). Echipa își propune un produs care se pliază pe nevoile clientului, fără emisii de câmp în afara spațiului dorit.

Softschool – este o soluție completă de management educațional care conectează elevii, autoritățile, părinții și angajatorii și răspunde nevoilor lor specifice de informare și comunicare. Platforma Softschool este structurata în 4 module principale destinate activitățiilor specifice instituțiilor de învățământ. Principalele servicii oferite prin modulele softschool.ro sunt următoarele: Părinți: orarul elevilor, posibilitatea vizualizării online a notelor și a absențelor, notificări prin e-mail cât și prin SMS cu situația școlară, grafice cu evoluția elevului, notificări în timp real către părinți prin mail și SMS. Pentru cadrele didactice serviciile oferite includ un generator de orar școlar, rapoarte școlare de orice tip, pentru uz intern sau pentru inspectorat, situații școlare în timp real.

SmartParking-Alba Iulia - se pliază pe nevoia de a reduce aglomerația din parcările orașului și incapacitatea de a găsi loc de parcare. Principiul de funcționare este pe baza unui senzor de mișcare la intrarea și la ieșirea din zona special amenajată ca parcare, contorizând numărul de locuri disponibile și apoi transmițând aceste date printr-o aplicație mobilă sau printr-un SMS către telefoanele utilizatorilor.

Smart harversters - este un soft cu aplicabilitate în agricultură, care poate primi informaţii de la senzori utilizând reţele şi servicii web şi care poate genera şi transmite servicii web către sateliţi sau alte softuri interesate de informaţiile agregate.

AutoHome - este o aplicaţie cu care se pot gestiona aparatele electronice din casă. Cu această aplicație se poate economisi energie, timp și oferă o siguranță și un confort mai bun. Cu ajutorul AutoHome se pot controla electronicele din casă chiar şi de la distanță.

Busful - este o aplicație de eficientizare a mobilităţii urbane şi interurbane, care își propune să eficientizeze călătoria cu mijloacele de transport. Din aplicaţie se poate comanda un taxi direct unde e nevoie, se pot cumpăra bilete de autobuz, autocar sau tren sau se pot analiza diverse rute. Aceasta poate oferi recomandări pentru cele mai eficiente moduri de a ajunge la destinație.

Smart Citadel - este o aplicaţie care se concentrează pe promovarea Cetăţii Alba Carolina și prin care se pot primi suveniruri și vouchere în mod gratuit.

Watch Smart - oferă o soluție de monitorizare şi intervenţie de la distanță în camera bebelușului, integrând un sistem de senzori de temperatură, posibilitatea de a legăna pătuțul bebelușului și un sistem de comunicare, incluzând luminițe, muzică și voce. Părinții pot avea astfel o supraveghere continuă a camerei copilului printr-o aplicație securizată.

iOLA – o aplicaţie de eficientizare a comunicării dintre tehnologiile radio precum LoraWAN, WLAN, 4G/LTE şi de control al acestora.

ADAMM Lights - este un proiect care urmăreşte integrarea senzorilor de prezență în infrastructura de iluminat public, utilizând platforma LoRaWAN (deja existentă şi funcţională în Alba Iulia, în cadrul proiectului Alba Iulia Smart City), pentru a îmbunătăți sistemul de management și pentru a reduce consumul de energie electrică.

Orange România a pus la dispoziţia participanţilor accesul facil la infrastructura de smart city implementată deja la Alba Iulia: internet Wi-Fi, access la datele colectate prin soluția City Analytics, la datele furnizate de platforma de măsurare a calităţii aerului uRADMonitor, acces la informațiile colectate de aplicaţia e-AlbaIulia, la platforma de dispecerizare Civic Alert, la rețeaua LoRaWAN, precum şi la datele colectate de soluția de control al iluminatului public. De asemenea, mentorii TechLounge, Orange România şi echipa Alba Iulia Smart City au fost în permanenţă alături de concurenţi pentru a le oferi cele mai bune condiţii de lucru.

Duminică, 9 aprilie, începând cu ora 9:30, echipele și-au prezentat ideile și proiectele în fața membrilor juriului printr-un demo tehnic, după care au urmat pitch-urile de câte trei minute: susținerea ideilor și motivarea, aplicabilitatea, costurile și fiabilitatea proiectelor, în vederea transformării lor în startup-uri. Prezentările s-au făcut din nou în fața juriului, de data aceasta în prezența invitaților și susținătorilor veniți la eveniment. La finalul fiecărei prezentări, a avut loc o sesiune de întrebări din partea membrilor juriului și a invitaților, în cadrul căreia coordonatorul fiecărei echipe a adus eventuale clarificări legate de capacitatea de realizare și de costurile proiectului. A urmat o pauză de 30 de minute, timp în care jurații au deliberat echipele care vor merge mai departe, după care Gheorghe Sârbu, în calitate de moderator și membru al juriului, a anunțat echipele câștigătoare:

●     White City Code cu aplicația WhiteRCPT: Adrian Roșian, George Cosma, Vlad Anghene și Alexandra Tamaș;

●     AutoHome formată din 4 elevi din clasa a IX-a C, de la Liceul „Horea, Cloșca și Crișan” din Alba Iulia (Bîcu Diana, Csortan Nicoleta, Hada Ioan și Neamțu Claudiu);

●     O echipă mixtă formată ad hoc compusă din două echipe de elevi de la HCC: SmartCitadel (Ștefan Andrei, Onețiu George, Trif Adrian, clasa a X-a C) și Busful (Adam George și Mărginean Tiberiu, clasa a XI-a B, Corpodean Darius, clasa a X-a A, și Mermezan Mihai, clasa a X-a B);

●     iOLA, având ca membri pe: Cătălin Chitu și Mircea Oaida.

Echipa elevilor de la HCC care au dezvoltat proiectul SmartParking Alba Iulia, formată din Bendea Daniel și Sebeni Dragoș, clasa a XI-a C, Oprița Cătălin, clasa a X-a C, și Șofrac Robert, clasa a X-a A, va fi susținută pe partea de mentorat de către de profesorii lor și de către experții din cadrul programului Innovation Labs, în vederea dezvoltării proiectului.

Pe data de 24 mai a.c., va avea loc la București evenimentul naţional Demo Day unde, în prezenţa reprezentanţilor mediului de afaceri, a investitorilor, a autorităţilor administraţiilor locale şi guvernamentale, echipele câștigătoare ale hackathonului organizat în Alba Iulia îşi vor putea prezenta evoluția proiectelor şi vor avea şansa să obţină finanţare pentru transformarea ideilor în afaceri de succes.

 

Despre Innovation Labs

Innovation Labs este un pre-accelerator de startup-uri cu profil tehnic care a fost inițiat la Universitatea Politehnica București în 2011 de către Prof. Dr. Ing. Răzvan Rughiniș, Andrei Pitiș și Bogdan Iordache. În ultimii trei ani de zile, a crescut în amploare, în prezent cooptând instituții academice din România care acoperă cca 80% dintre absolvenții anuali, la nivel național, ai specializărilor vizate. De asemenea, numărul și greutatea partenerilor, precum și amploarea vizibilității în media au crescut considerabil, de-a lungul anilor.

Popoviciu: RCS&RDS se pregateste pentru 5G. Nu e doar un upgrade de retea, ci un intreg ecosistem

Digi Mobil lanseaza serviciile Voce 4G (Volte) si Voce Wi-Fi (VoWiFi)

Decebal Fagadau: Constanta inaugureaza un prim proiect pilot smart city

Majoros, CEO Telekom: Ne pare rau ca am castigat proiectul RoNET, ne aduce pierderi financiare

Ovidiu Ghiman, Telekom: De 8 luni, proiectul RoNET este blocat. MCSI nu face receptia lucrarilor.

Primul demo live 5G din Romania si Europa de Sud-Est - Telekom Romania & Ericsson

5G will allow Industrial Internet development

Orange aniverseaza 20 de ani in Romania, pregateste 5G si lanseaza Orange Fab pentru startup-uri

Q&A dupa demonstratia Orange Romania 5G