Alexandru Petrescu – “Programatorul român a avut, are și va avea susținerea Guvernului”

Ministrul Comunicațiilor, Alexandru Petrescu (foto), a scris, pe Facebook, că deși Ziua Programatorului nu este încă o sărbătoare oficială în România, aceasta reprezintă un bun prilej pentru a marca contribuția semnificativă pe care sectorul IT o aduce PIB-ului României cu un număr relativ mic de angajați, precizează Ecopolitic.ro.

În fiecare an, în ziua cu numărul 256 (aleasa pentru ca reprezinta totalul valorilor unice care pot fi reprezentate pe un byte de 8 biti), comunitatea internațională își acordă un moment de reflecție asupra rolului și importanței programatorilor pentru economie și societate. Deși Ziua Programatorului nu este o sărbătoare oficială în România, aceasta reprezintă un bun prilej pentru a marca contribuția semnificativă pe care sectorul IT o aduce PIB-ului României cu un număr relativ mic de angajați”, a scris Alexandru Petrescu pe Facebook, citat de Ecopolitic.ro.